Ponta: Mişu Negriţoiu şi Stelian Tănase pot reforma ASF şi Televiziunea Publică

| 31 mar, 2014

Premierul Victor Ponta a reiterat luni că propunerile PSD pentru conducerea ASF şi cea a Televiziunii Publice sunt Mişu Negriţoiu şi, respectiv, Stelian Tănase, care 'fără a fi direct ai PSD sunt oameni care pot reforma două instituţii extrem de dificile'.

'Astăzi, pentru Parlament, avem propunerile pentru noua conducere a ASF. Cred că domnul Negriţoiu are şi pregătirea profesională necesară şi experienţa. Am văzut că imediat a apărut o şopârlă împotriva lui în presa băsistă. Deci, cu atât mai mult înseamnă că este un om bun care să conducă (ASF-ul - n.r.) dacă i-a nemulţumit', a susţinut Ponta în şedinţa Biroului Permanent al PSD.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte situaţia Televiziunii Publice, consideră că Stelian Tănase ar trebui să rămână la şefia instituţiei şi să prezinte o strategie de reorganizare.

'În ce priveşte Televiziunea Publică, propunerea de anul trecut a colegilor liberali, domnul Stelian Tănase, cred sincer că nu se pune problema să trebuiască să numim noi, de la PSD, şi foarte bine că a fost numit de către PNL. Important este dacă ceea ce mi-a spus mie şi va spune astăzi în faţa comisiilor de cultură privind un plan de reorganizare care să salveze TVR se şi realizează', a mai spus premierul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ