Ponta: Nu am primit niciun răspuns de la Băsescu despre participarea la Consiliul European

| 26 mai, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că nu a primit niciun răspuns din partea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la participarea la Consiliul European de la Bruxelles şi că marţi va fi prezent la reuniunea liderilor PES, unde va exprima punctul de vedere al României cu privire la componenţa viitoarei Comisii Europene.

"Niciun răspuns de la preşedintele Băsescu. M-am adresat oficial, dacă domnia sa va dori să răspundă, o va face oficial. Dacă nu vrea să răspundă, asta e", a afirmat premierul.

Victor Ponta a adăugat că marţi va fi prezent la Bruxelles la întâlnirea liderilor social-democraţi din Europa.

"Evident mă voi vedea şi cu domnul Schulz şi cu comisarii europeni şi voi spune punctul de vedere al României. Pentru că România se exprimă şi în baza legii naţionale. Dacă aţi văzut, am făcut referire în scrisoarea mea la Legea 373, dacă nu greşesc, şi în baza Regulamentului European, România se exprimă prin Guvern. Domnul preşedinte Băsescu a luat 6%, mai puţin decât Mircea Diaconu. Mult mai legitim decât Traian Băsescu să vorbească despre preşedintele Comisiei Europene ar fi să vorbească Mircea Diaconu, pentru că luat mai multe voturi şi e şi parlamentar european. Deci, asta e ceea ce voi face eu mâine acolo. Şi, evident, toţi liderii europeni, şi cei social-democraţi, şi cei populari, vor şti care este poziţia României", a mai declarat Ponta.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, luni, preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea prin care îi cere să participe la Consiliul European care va avea loc la Bruxelles.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ