Ponta: Să spui că noile coduri protejează infractorii mi se pare chiar o prostie

| 31 ian, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la plecarea de la Ministerul Justiţiei, că afirmaţia potrivit căreia noile coduri protejează infractorii i se pare "o prostie", dar a admis că pot genera, ca orice legi complexe, interpretări diferite şi inadvertenţe.

"Cele două coduri au fost discutate de specialişti câţiva ani înainte de a fi adoptate, 2009 şi 2010. Au fost adoptate în urmă cu patru ani, cinci, promulgate, discutate şi prezentate partenerilor noştri europeni, cât şi judecătorilor şi procurorilor, şi mă alătur opiniilor specialiştilor şi a domnului Predoiu, de exemplu, că sunt coduri europene, sunt coduri moderne, mult mai bune decât codurile lui Ceauşescu din '68. Să vii să spui acum, după atâţia ani de când au fost discutate şi adoptate, că nu sunt bune mi se pare un semn de neseriozitate; iarăşi, să spui că noile coduri europene protejează infractorii mi se pare chiar o prostie", a afirmat premierul, conform Agerpres.

El a subliniat că noile coduri, ca orice legi complexe, pot genera interpretări diferite şi inadvertenţe, existând deja opinii diferite ale specialiştilor referitoare la anumite articole.

"Este o interpretare pe care unii specialişti spun 'se pot face în continuare interceptări', alţii spun că nu şi atunci, prin textul pe care l-a propus CSM şi pe care domnul ministru (al Justiţiei - n.r.) îl va pune pe site chiar astăzi, cred că nu va mai exista niciun fel de diferenţă de interpretare. (...) Codurile oricum intră în vigoare. Dacă, în urma discuţiilor care cred că au avut loc şi ieri, şi astăzi, şi vor avea loc şi mâine, poimâine, este nevoie de vreo ajustare la vreun text de procedură, miercuri, sigur, în baza propunerii ministrului Justiţiei, adoptăm modificarea. (...) În ceea ce mă priveşte, ca prim-ministru şi ca lider de partid parlamentar, cred că modificarea principală este abrogarea art. 278 şi asta face Parlamentul chiar în şedinţa de plen de marţi, cred că la Senat", a spus Ponta.

Referitor la posibilitatea ca aceste ajustări la coduri să fie făcute prin ordonanţă de urgenţă, premierul a precizat că depinde de ceea ce vor constata parchetele şi instanţele.

"Nu neapărat, depinde de ceea ce vor constata parchetele, instanţele, dacă, într-adevăr, a fost doar o interpretare diferită şi, practic, au absolut toate instrumentele, ca şi până acum, şi atunci nu e nevoie sau se face proiect de lege, dacă apar probleme în practică, putem să dăm şi ordonanţă de urgenţă pentru Procedură. Pentru Codul penal ar fi neconstituţional şi un Cod penal nu poate fi schimbat prin ordonanţe de urgenţă, pentru că, după aceea, merge în Parlament şi ce faci dacă Parlamentul decide altfel?", a spus Ponta.

În legătură cu declaraţia preşedintelui CCR potrivit căreia este constituţională adoptarea unei OUG, şeful Guvernului a precizat că nu acesta, ci cei nouă judecători decid la Curtea Constituţională.

"Eu ştiam că nu preşedintele, ci cei nouă judecători decid la Curtea Constituţională - sper că nu s-a schimbat legea în acest sens. (..) Toată lumea poate să aibă păreri, noi vorbim de instituţii aici şi, din câte ştiu, Curtea Constituţională, dacă este sesizată, se pronunţă. De altfel, Curtea Constituţională sesizată legal a decis în 2009 - cred că era tot domnul Zegrean şi pe atunci - că nu se pot face interceptări în afara urmăririi penale', a afirmat Ponta.

Despre afirmaţiile şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi, premierul a spus că aceasta era procuror general când a fost adoptat codul.

"Codul este adoptat din 2009, de când doamna Kovesi era procuror general. Să nu credeţi că lucra în alt domeniu. Tot aici lucra. Nu am urmărit ce a zis doamna Kovesi, în ultimele două zile a fost mai prezentă în presă decât mine şi nu am avut timpul să văd. Nu cred că putem face aprecieri în general', a susţinut Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ