Poziţia lui Valeriu Zgonea faţă de VOTUL OBLIGATORIU: Sunt PENTRU

| 01 sep, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că el, personal, este în favoarea introducerii votului obligatoriu.

"Eu, personal, aş fi de acord cu votul obligatoriu, dacă ne-ar aduce nouă beneficii. În acest moment nu pot să-mi dau seama care sunt beneficiile. Ceea ce pot să vă spun este că pot să discut în cadrul Comisiei de cod electoral, să ridic o astfel de discuţie în cadrul dezbaterilor dintre liderii politici parlamentari şi membrii comisiei şi, dacă ea are o majoritate, cu mare plăcere, dar vă reamintesc că intrăm în anumite discuţii care sunt legate de prevederile constituţionale', a afirmat Zgonea, la Parlament, întrebat cu privire la iniţiativa deputatului PSD Ioan Munteanu referitoare la introducerea votului obligatoriu.

Citeşte şi: Dan Şova: PSD nu susţine proiectul privind obligativitatea votului

Preşedintele Camerei a subliniat că acest lucru putea fi făcut şi în urmă cu 25 de ani.

'Din punctul meu de vedere, dacă vreţi să fim mai mulţi prezenţi şi să avem mai multă responsabilitate în cadrul Parlamentului, cred că acest lucru puteam să-l facem acum 25 de ani, când nu am vrut să-l facem - eram student atunci -, nici acum 14 ani, când în Parlament nimeni nu a vrut să facă. Dacă îmi aduc aminte, atunci PD a fost cel care a boicotat modificarea Constituţiei. (...) Dl Blaga şi dl Boc parcă erau atunci în acest partid. Îmi aduc aminte că liderul grupului parlamentar era atunci dl Boc. Nu ştiu, întrebaţi-l pe dl Boc de ce nu a vrut atunci. Poate ne răspunde domnia sa. Şi, dacă nu mă înşel, în perioada respectivă dl Băsescu era primarul Capitalei şi liderul Opoziţiei, puteţi să-l întrebaţi şi pe domnia sa - în ultimii zece ani a fost preşedintele statului - de ce nu a vrut atunci, de ce nu vor astăzi? Întrebaţi-i pe cei care pot să creeze o majoritate. Eu, personal, sunt pentru', a afirmat Zgonea.

Deputatul PSD Neamţ, Ioan Munteanu, a declarat luni iniţiativa sa legislativă privind votul obligatoriu este depusă la Camera Deputaţilor şi la Senat încă din luna iunie şi că va intra în curând în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Potrivit iniţiativei parlamentarului social-democrat, votul ar urma să devină obligatoriu iar cei care nu vor participa la scrutinuri vor fi amendaţi. De asemenea, pe buletinele de vot ar putea fi introdus şi un patrulater gol în care cei nemulţumiţi de toţi candidaţii să poată pună ştampila, fără ca votul să fie anulat.

Munteanu a adăugat că ia în considerare repetarea alegerilor în cazul în care procentul celor care ştampilează patrulaterul gol depăşeşte 50 la sută plus unu dintre voturile valabil exprimate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ