Partidul lui Tăriceanu formează grup parlamentar cu conservatorii
Grupul parlamentar al Partidului Conservator (PC) îşi schimbă denumirea în grupul parlamentar liberal-conservator PC-PLR, a anunţat luni deputatul Bogdan Ciucă, liderul noului grup.
Bogdan Ciucă a precizat că viceliderii grupului vor fi Ioan Moldovan şi Aurelian Ionescu iar secretar va fi Florea Damian.
După acest anunţ, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a citit numele celor douăzeci de deputaţi neafiliaţi şi liberali care au trecut la grupul liberal-conservator. Ulterior, Zgonea a suspendat şedinţa de plen.
Cei 20 de deputaţi liberali şi neafiliaţi care vor activa începând de luni în acest grup liberal-conservator sunt: Daniel Chiţoiu, Ion Cupă, Mihai Stănişoară, Viorel Palaşcă, Andrei Gerea, Radu Stroe, Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu, Nicu Marcu, Sorin Teju, Gheorghe Mirel Taloş, Ion Pârgaru, Ovidiu Silaghi, Octavian Bot, Virgil Guran, Viorel Ursărescu, Paul Dumbrăvanu, Florică Calotă, Steluţa Cătăniciu şi Constantin Galan.
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu: La ruperea USL niciun primar din PNL nu a fost întrebat ce vrea să facă
Preşedintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, declara săptămâna trecută că poartă discuţii cu preşedintele PC, Daniel Constantin, în ceea ce priveşte alcătuirea unor grupuri parlamentare comune la Camera Deputaţilor şi la Senat.
'Discuţiile avute s-au concentrat, dacă vom face această colaborare parlamentară, să avem un set de măsuri, zece măsuri de centru-dreapta, pe care să le promovăm împreună la nivelul Parlamentului', afirma tot atunci Daniel Constantin.