Prea pe față, domnule Băsescu!

| 22 feb, 2014

Tacticile președintelui Băsescu sunt din ce în ce mai previzibile. Toate structurile și instituțiile statului sunt conduse cu ajutorul unor dosare, care zac cu anii și care sunt scoase din arhivă sau sertar și urgentate după cum dictează interesul de moment.

Recentul caz al lui Dan Radu Rușanu, președintele ASF, este cât se poate de ilustrativ în acest sens. Cum a îndrăznit să controleze și să ia măsurile care se impuneau împotriva societății de asigurări ASTRA, aparținând de omul de afaceri Adamescu, un apropiat și un ”sponsor” al președintelui, cu a afirmat însuși premierul Ponta, DNA a băgat cărbuni sub dosarul acestuia, practic de la o zi la alta urgentându-se un caz care, altfel, se ancheta de ani buni.

Mai mult, Băsescu a ieșit public la atac împotriva ASF, instituție despre a cărei organigramă și salarizare excesivă președintele nu a suflat un cuvințel în timpul guvernărilor teleghidate prin Emil Boc. „ASF e o cloacă unde și-au găsit loc de parcare toți clienții politici, parcă ar fi arborele genealogic al USL”, a declarat Traian Băsescu, uitând să explice de ce nu a făcut aceste precizări și pe vremea când arborele geanealogic era al PDL.

”Rușanu, Dăianu și Ursache sunt cel mai bine plătiți din lume pentru incompetența lor”, a insistat președintele, uitând deopotrivă să menționeze că salariile structurii de conducere precedente, impusă de PDL, erau duble și că premierul Victor Ponta a cerut public impozitarea acestor discrepante drepturi salariale, dar nu a existat consensul necesar... ”Aş fi fost foarte fericit ca domnul preşedinte Băsescu să facă aceste solicitări când şefi la CNVM, la Asigurări, la Pensii erau puşi de PDL şi aveau salariile mult mai mari decât cei de acum. Şi salariile de acum sunt absolut, cum să vă spun, orice om normal e indignat, sunt inacceptabil de mari – şi veniturile, nu salariile –, dar domnul Băsescu, când erau duble şi erau oamenii lui, era foarte fericit. Şi mai cred un lucru pe care o să vi-l spun la Guvern: cred că domnul preşedinte e foarte supărat că unul din sponsorii săi, patronul de la Astra Asigurări are probleme şi de aceea s-a apucat să fie supărat pe ASF, că veniturile astea nu erau de azi, erau de mult timp.” a punctat premierul Ponta.

Problema salariilor discrepante de la ASF, deși reală, nu are de-a face deci cu adevărata criză, în care Rușanu și echipa ASF nu au făcut decât să ia măsurile ce se impun într-o situație atât de îngrijorătoare ca cea de la ASTRA, unde timp de 3 ani de zile peste 24 de milioane de euro au fost ”redirecționate” spre ziarul România Liberă, societatea de asigurări fiind în momentul de față în imposibilitatea de a onora polițele a 3 milioane de asigurați, în caz de seism.

Președintelui Băsescu însă îi este mai dragă cârâitoarea propagandistică a domnului Adamescu și nu dă doi bani pe ce s-ar întâmpla cu cetățenii români la nenorocire. Conform estimărilor de la Cotroceni, pesemne sunt slabe speranțe să survină un cataclism major în ultimele luni de mandat ale președintelui ”jucător” Traian Băsescu, iar ce urmează după decembrie 2014, nu se pune... Ca să nu ne acuze nimeni că timorăm Justiția din România: nimeni nu contestă dosarul în care este cercetat domnul Rușanu, este chiar foarte probabil ca acesta să aibă niște probleme reale acolo, ci felul abrupt în care se urgentează ancheta, pe fondul unor acuze cât se poate de pertinente privind implicarea și interesele politice ale lui Traian Băsescu.

Nu este prima oară când suntem martorii unor astfel de ”dosare urgentate”, unele cazuri trenând cu anii, până când cel vizat ajunge în vizorul neînduplecatului nostru președinte.Prea pe față, prea de la țară...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ