Predoiu despre ancheta din dosarul Mineriadei: Un moment istoric care poate să nască o lume nouă

| 22 oct, 13:43

Ancheta în dosarul "Mineriada" este o victorie a victimelor acelor evenimente sau rudelor acestora, dar și un moment istoric care poate să nască o lume nouă și un semnal că societatea românească poate să-și asume teme "grele", a declarat, joi, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Într-o declarație de presă, Predoiu afirmă că această anchetă este, cel puțin în etapa actuală, în primul rând o victorie a victimelor sau rudelor victimelor "care s-au luptat în fața justiției europene", dar și o victorie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Citeşte şi: DOSARUL MINERIADEI: Petre Roman şi alţi doi foşti miniştri, la mâna lui Iohannis. Parchetul cere aviz pentru urmărirea penală

"Adresez un îndemn la reflecție euroscepticilor și celor care mai pun la îndoială dacă e bine sau nu e bine ca România să fie parte a unui sistem european, a unui concert european. Fără Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate că nu am fi avut această discuție astăzi. Nu e mai puțin lăudabil demersul pe care îl fac astăzi procurorii de a redeschide această anchetă. Sigur că suntem departe de verdictul Justiției, dar este un semnal extrem de puternic, e un semnal că noi, ca Justiție, ca societate, putem să ne asumăm teme grele, descoperirea adevărului. Suntem datori să descoperim adevărul și să punem în fața noastră adevărul", a arătat Predoiu.

Citeşte şi: Dosarul Mineriadei - Ion Iliescu, URMĂRIT PENAL pentru infracţiuni contra umanităţii

În opinia sa, dacă în acest dosar se va face Justiție, în România va fi "o lume și mai bună". "E un moment care poate să nască o lume nouă. E un dicton latin care spune 'Fiat Justiția et pereat mundus'. Eu l-aș întoarce puțin pe dos și aș spune că dacă se face Justiție în acest caz s-ar putea să avem o lume și mai bună, cu certitudine chiar. Este un moment istoric, chiar dacă, repet, nu suntem încă în punctul în care să spunem că s-a făcut Justiție. Este un început de Justiție grație tenacității victimelor, rudelor, avocaților care i-au ajutat, asociațiilor care i-au ajutat și înțelepciunii și profesionalismului judecătorilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a adăugat liderul liberal.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ