Preşedintele CJ Prahova, reţinut de DNA, va fi dus la ÎCCJ
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, reţinut de DNA într-un dosar de trafic de influenţă, va fi externat miercuri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi va fi dus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat că, la ora 12.00, Mircea Cosma va fi prezentat în faţa instanţei care va judeca cererea de arestare preventivă formulată de procurori.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a precizat că starea de sănătate a lui Mircea Cosma a fost analizată de o comisie de medici cardiologi, stabilindu-se că preşedintele poate fi externat din această unitate sanitară.
În cazul în care magistraţii vor dispune arestarea preventivă a acestuia, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, va fi mutat la Spitalul Penitenciar Jilava.
Mircea Cosma a fost transportat, marţi seară, sub escortă la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, în urma consultului de specialitate acesta fiind internat la Secţia de Cardiologie a spitalului.
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, au fost reţinuţi, marţi, de procurorii DNA pentru trafic de influenţă (trei acte materiale) şi respectiv pentru luare de mită (trei acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale).
În acelaşi dosar, anchetatorii au formulat o cerere de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Vlad Cosma, urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Cele trei persoane au fost audiate, marţi, la sediul DNA Ploieşti, timp de mai multe ore, procurorul Lucian Onea declarând, la finalul audierilor, că acestea au fost efectuate în dosarul în care Răzvan Alexe a fost arestat pentru trafic de influenţă.
'Din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012- 2013, inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu o altă persoană apropiată au pretins şi au primit de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale - denunţători în cauză - importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse de către cei doi în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) şi Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcţiei Patrimoniu), astfel încât societăţile respective să obţină de la CJ Prahova lucrări şi servicii curente de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, supraevaluate şi pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare', se arată într-un comunicat al DNA.