Preşedintele Traian Băsescu a ajuns în Portul Constanţa, unde vizitează "USS Donald Cook"

| 14 apr, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni după-amiază, în Portul Constanţa, unde vizitează distrugătorul american "USS Donald Cook".

Traian Băsescu a ajuns la Constanţa în jurul orei 14.00, cu un elicopter care a aterizat în dana de pasageri a Portului Constanţa, unde este acostată, de luni dimineaţă, şi nava militară americană.

Şeful statului a fost întâmpinat de Garda de onoare.

Nava militară "USS Donald Cook" a sosit, luni dimineaţă, în Portul Constanţa, unde va rămâne până joi, timp în care marinarii militari români şi americani vor participa la activităţi de instruire, în apele teritoriale ale ţării noastre, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Pe parcursul vizitei la Constanţa, o delegaţie condusă de comandantul navei americane, căpitan-comandorul Scott A. Jones, va fi primită de comandantul Comandamentului Flotei, comandorul Tiberiu Liviu Chodan, iar programul echipajului de pe USS Donald Cook va cuprinde şi vizite la Arhiepiscopia Tomisului, în Portul Militar Constanţa şi la Muzeul Marinei.

Potrivit unui comunicat al Statului Major al Forţelor Navale, vizita distrugătorului american la Constanţa are loc "în conformitate cu Planul de activităţi internaţionale al Forţelor Navale Române pentru anul 2014".

Distrugătorul USS Donald Cook şi nava militară franceză Dupuy de Lôme se află în Marea Neagră în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei ucrainene, informa ziarul turc Sabah.

"Este vorba de o misiune pentru oferirea de garanţii de securitate aliaţilor din cadrul NATO şi partenerilor de la Marea Neagră", a comunicat Departamentul american al Apărării.

"Prezenţa navei USS Donald Cook demonstrează angajamentul nostru pentru intensificarea securităţii, capacităţii de reacţie şi dispozitivelor logistice", afirma colonelul american Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Echipat cu sisteme antibalistice Aegis şi cu zeci de rachete SM-3, distrugătorul Donald Cook era staţionat de două luni la baza spaniolă Rota, în cadrul sistemului antirachetă al NATO.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ