Prima reacţie a lui VICTOR PONTA după dezbaterea cu Iohannis

| 12 noi, 2014

Premierul Victor Ponta a a declarat miercuri că s-a pregătit pentru funcţia de preşedinte al României, nu pentru dezbaterea electorală cu contracandidatul său, Klaus Iohannis, pentru ca electoratul să ştie ce vrea să facă dacă va câştiga alegerile de duminică.

'Eu m-am pregătit pentru funcţia de preşedinte, nu pentru dezbatere, m-am pregătit să fiu un bun preşedinte, aşa cum m-am pregătit un an de zile înainte pentru a fi prim-ministru, de când USL a acceptat să mă susţină pentru această funcţie. Acum m-am pregătit ca, la momentul în care românii vor avea încredere şi mă vor vota preşedinte, să ştim exact ce trebuie să facem şi ei să ştie ce-mi doresc să fac în toate domeniile în care preşedintele are atribuţii', a declarat preşedintele PSD la Slatina.

El nu a dorit să comenteze prestaţia lui Klaus Iohannis, menţionând doar că se bucură că acesta a venit la dezbatere.

'Este foarte bine (n.r. - dacă va mai veni), pentru că sigur nu am reuşit ieri să epuizăm teme importante care ţin de preşedinte, de politica externă am vorbit prea puţin, de raporturi între puterile statului, de funcţionarea instituţiilor, de justiţie şi mă bucur că avem ocazia şi azi, şi mânie, şi vineri să ne prezentăm, să-mi prezint viziunea mea de preşedinte', a adăugat Victor Ponta.

Liderul PSD a precizat că îşi doreşte să devină preşedintele celor 20 milioane de români din ţară, din afara ţării, dar şi al celor care se simt români.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 noi, 2014
anonim
Prelucram polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe www.polistiren3d.ro

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ