Primul semnal că Emil Boc pleacă din PDL

| 05 feb, 2014

Mișcarea Populară urmează să facă prima dezbatere în ceea ce privește unificarea dreptei, dezbatere la care a fost invitat și fostul premier Emil Boc. Acesta a confirmat participarea în cadrul evenimentului de duminică susținut de către Fundația Mișcarea Popolură.

Potrivit citynews.ro, Emil Boc ar urma să anunțe că se înscrie în Fundația Mișcarea Populară, aceasta fiind singura modalitate de a susţine PMP fără să îşi piardă mandatul de primar.

În ultima perioadă s-a zvonit că Emil Boc va adera la Mișcarea Populară. Sâmbătă a avut loc la Braşov şedinţa colegiului director al PDL, de unde au lipsit primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, toţi lideri cu greutate ai partidului.

Deputatul Elena Udrea s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară joia trecută. Tot atunci, Udrea și-a anunțat și demisia din PDL.

Udrea a declarat că s-a înscris în Partidul Mişcare Populară din dorinţa de a revigora opoziţia faţă de USL şi de a continua proiectele începute de Traian Băsescu, în condiţiile în care actuala conducere a PDL, prin "anumiţi purtători de mesaje", a ales să lupte mai mult cu ea decât cu PSD şi cu Uniunea Social Liberală.

În opinia sa, astăzi "în PDL există un curent care s-a dezis de propria istorie de succes, de propria guvernare, de lucrurile bune care s-au făcut în guvernarea Boc (...) şi, mai grav, s-a dezis de Traian Băsescu". Totodată, fostul ministru al Turismului a dat de înţeles că şi alţi democrat-liberali îi vor urma exemplul şi se vor alătura Partidului Moşcarea Populară.

Tag-uri: Emil Boc, pdl, PMP
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ