Elena Udrea, ridiculizată în ședința Colegiului Director al PDL: aşa sunt unele blonde, imprevizibile

| 03 feb, 2014

Democrat liberalii au găsit ocazia să facă glume pe seama blondei de la Cotroceni: „Să nu dramatizăm, nu e nici o tragedie plecarea doamnei Udrea, aşa sunt unele blonde, imprevizibile, semnalizează la dreapta şi merg înainte, dacă n-o cotesc chiar la stânga!”.

Evenimentele petrecute săptămâna aceasta în interiorul opoziției nu reprezintă ceva neașteptat, ele fiind de natură să clarifice în sfârșit relațiile interne din PDL. De la despărțirea dintre liderul de la Cotroceni și democrat-liberali rămăseseră nerezolvate anumite probleme legate de relația dintre noua conducere a partidului și cei care încă îi erau loiali șefului statului, grupați în jurul Elenei Udrea. După formarea Mișcării Populare, protejata lui Traian Băsescu a rămas în continuare în PDL, deși nu a ratat nicio ocazie de a critica direcţia imprimată formaţiunii democrat-liberale de către Vasile Blaga. Astfel, plecarea Elenei Udrea la PMP și demisiile care au urmat după, și care probabil vor continua și în zilele următoare, nu fac decât să separe apele și să definească clar raportarea forțelor din opoziție față de Traian Băsescu.

În acest context, a avut loc în weekend întâlnirea Colegiului Director lărgit al PDL, în care conducerea a încercat să definească strategia partidului pentru alegerile europarlamentare. Nu au lipsit însă declarațiile la adresa Elenei Udrea, cel mai vehement critic al său fiind Cezar Preda. Vicepreședintele democrat-liberal a ridiculizat-o, declarând despre fosta consilieră a şefului statului următoarele: „Să nu dramatizăm, nu e nici o tragedie plecarea doamnei Udrea, aşa sunt unele blonde, imprevizibile, semnalizează la dreapta şi merg înainte, dacă n-o cotesc chiar la stânga!”. Tot critice la adresa Elenei Udrea au fost și Raluca Turcan sau Andreea Paul-Vass, care au ținut să o critice pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale pentru discursul său din ultimele luni și să salute demisia sa din partid.

Pentru cei care își mai amintesc situația din Partidul Democrat Liberal de acum câțiva ani, ce s-a întâmplat în weekend la ședința Colegiul Director reprezintă o ironie greu de trecut cu vedere. Când PDL-ul era la putere și influența lui Traian Băsescu se simțea oriunde în partid, a o critica pe Elena Udrea era de egal cu sinuciderea politică. În afară de cei care îi ridicau osanale, și care acum fie au plecat la PMP, fie se pregătesc să plece, toți evitau să o critice, de teamă să nu fie sancționați.

Revenind însă la declarațiile actualilor lideri PDL din weekend, ele mai demonstrează de asemenea că PMP-ul a devenit inamicul principal al PDL-ului. Vasile Blaga a evitat să o atace direct pe Elena Udrea, preferând în schimb să se concentreze în declarații asupra plecărilor din partid și asupra viitorului luptei dintre PDL și PMP. În fond, ambele formațiuni politice se adresează unui electorat similar, dar sunt separate în ceea ce privește loialitatea față de Traian Băsescu.

Indiferent de ce încearcă să facă, PDL-ul este încă perceput, de altfel în mod justificat, ca vinovat pentru situația economică din prezent. Pe de altă parte, nici încercările lui Traian Băsescu de a întări PMP-ul nu au fost încununate de prea mult succes, deși plecarea Elenei Udrea din PDL poate reprezenta acel impuls de care popularii au nevoie. Prin demisiile Elenei Udrea și a celor loiali ei, PDL-ul a reușit să se despartă în mod complet de Traian Băsescu. Ce va face în continuare cel mai mare partid aflat în opoziție rămâne de văzut, dar clarificarea situației interne poate reprezenta un avantaj pentru democrat-liberali.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 2014
tinpriq
@CONSTANTIN
Din moment ce si dumneata comentezi........... Hhahahahaa!!!
03 feb, 2014
cantautor
cine este C.Preda?ala din Buzau...hai sa fim seriosi...
03 feb, 2014
CONSTANTIN
TOTI RAHATII COMENTEAZA....
DA TU CINE P ..UII MEI ESTI?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ