Dosarul Colectiv: Procurorii DNA ridică documente de la Primăria Sectorului 4

| 06 noi, 10:19

Procurorii DNA ridică vineri documente de la Primăria Sectorului 4 și de la Administrația financiară în dosarul în care anchetează modalitatea de emitere a autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv, transmite Agerpres, care citează surse judiciare.

La DNA a fost adus dimineață din arestul preventiv Paul Gancea, unul dintre patronii clubului și cel care a depus cererea de obținere a avizului de la autoritatea locală.

Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat ancheta privind modul de emitere a autorizaţiei pentru clubul Colectiv de către Primăria Sectorului 4. Totodată, procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob, a declarat joi că din ordonanţa de declinare şi disjungere a unei părţi din dosarul privind club Colectiv, într-o primă fază, rezultă că ar fi vizaţi funcţionari din cadrul Primăriei sectorului 4, inclusiv primarul.

Citeşte şi: Unul dintre patronii clubului morţii: "Îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple"

"Cercetările vizează fapte de competenţa DNA, respectiv abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la această faptă şi fals intelectual. (...) Din ordonanţa de declinare rezultă că sunt indicii cu privire la comiterea unor fapte de corupţie în legătură cu circumstanţele în care a fost emisă autorizaţia de funcţionare pentru clubul Colectiv. Dintr-o primă fază, rezultă că sunt vizaţi funcţionari din cadrul primăriei, inclusiv primarul sectorului, care atrage competenţa DNA", a afirmat Marius Iacob.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ