Şef birou ANAF Bihor, reţinut pentru luare de mită și spălare de bani
Procurorii DNA l-au reținut pe Dorel Pătcaș, director adjunct al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Bihor și director executiv adjunct la Direcția Generale a Finanțelor Publice Bihor (DGFP) - coordonator al Activității de Inspecție Fiscală la data faptelor, în prezent fiind șef birou în Administrația Publică a Finanțelor Publice Bihor, pentru patru infracțiuni de luare de mită și spălare de bani.
În dosar a fost reținut și Florian Șandor, șef al serviciului inspecție fiscală al DJAOV Bihor la data faptei, în prezent inspector vamal la Biroul Vamal de Interior Oradea, pentru complicitate la luare de mită.
DNA analizează oportunitatea prezentării celor doi Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă.
Citeşte şi: Dosarul Colectiv: Procurorii DNA ridică documente de la Primăria Sectorului 4
În decembrie 2009, Dorel Pătcaș, în calitate de director adjunct al DJAOV Bihor, a primit de la un om de afaceri, administrator de fapt al mai multor firme, o sumă de bani nedeterminată și produse alimentare în valoare de 6.000 lei în schimbul eliberării unui atestat de comercializare produse petroliere pentru una dintre societățile controlate de acesta.
DNA precizează că, în 22 septembrie 2011, el a primit de la un al doilea om de afaceri, martor denunțător în cauză, 6.000 de lei prin intermediul unei rude și beneficiind de ajutorul lui Șandor, în scopul de a asigura protecția activității ilicite a societății comerciale administrate de acesta.
"În perioada 2012 — 2014, inculpatul Pătcaș, în calitate de director executiv adjunct la DGFP Bihor, a pretins și primit de la alți doi oameni de afaceri (martori denunțători în cauză), prin intermediari, suma totală de 42.000 de euro (29.000 de euro, respectiv 13.000 de euro de la fiecare), pentru a face demersurile necesare astfel încât inspectorii care efectuau controale la societățile administrate de aceștia să nu constate aspecte penale și pentru ca aceste controale să fie favorabile societăților respective", susțin procurorii.
În ianuarie 2014, au reținut anchetatorii, Dorel Pătcaș a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 25.000 de lei (parte din suma totală de 29.000 de euro), prin întocmirea olografă a unui contract de împrumut fictiv, pretins a fi întocmit la 10 ianuarie 2013, semnat de unul dintre oamenii de afaceri și o altă persoană, cunoscând împrejurarea că suma respectivă provine din comiterea unei infracțiuni de corupție.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.