Profilul dependenţilor de droguri se schimbă anual. Ce stupefiante consumă ei cel mai mult

| 18 oct, 2013

Numărul consumatorilor de etnobotanice ajunşi la spital în stare gravă s-a redus la jumătate în 2013, dar a crescut cel al utilizatorilor de heroină şi alcool combinat cu diazepam, a declarat, astăzi, dr. Cristina Hudiţă, potrivit căreia profilul dependenţilor se schimbă de la un an la altul.

"Este foarte grav şi aşa, dar comparativ cu stările grave în care cădeau cei care consumau etnobotanice, adică acele psihoze toxice, heroina are tratament de substituţie gratuit prin programele CNAS şi ale MS. Pe langă heroină, a crescut numărul consumatorilor de alcool cu diazepam. Acest medicament, diazepamul, nu se procură de la dealerii de heroină, ci din farmacii, fără reţetă, iar acest lucru este foarte grav", a spus managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri "Sfântul Stelian" din Capitală, dr. Cristina Hudiţă, citată de Mediafax.

Potrivit dr. Hudiţă, îngrijorătoare este şi vârsta din ce în ce mai mică, 10-12 ani, a consumatorilor.

"Vârsta consumatorilor scade. Asta din cauza lipsei de supraveghere familială, în primul rând. Practic, părinţii au problemele lor, nu-şi urmăresc copiii, iar aceştia intră în tot felul de găşti. Apoi, intervine şi presiunea terţilor. Micuţii intră în consum copilăreşte, dar se ajunge la boală grea, care, de regulă, este o boală psihică. Aceşti copii lipsesc de la şcoală, au multe absenţe. Ei se adună în grupuri pe străzi sau în parcuri", a mai spus medicul.

Managerul Centrului "Sf. Stelian" a mai spus că ultimul pacient internat, un tânăr de 20 de ani, a ajuns în unitate după ce a consumat o cantitate mare de marijuana.

"Era foarte agitat, a spart televizorul, a spart totul în jur. Zilnic, în centru vin, pentru tratamentul cu metadonă, 300 de adolescenţi", a mai spus Hudiţă.

Conferinţa "Adicţia 2013" a fost organizată de Societatea Română de Adicţie, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri "Sfântul Stelian".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ