PROGNOZA METEO pentru începutul lui octombrie. Temperaturile coboară până la pragul îngheţului

| 29 sep, 2014

PROGNOZA METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru săptămâna 29 octombrie - 12 octombrie.

PROGNOZA METEO BANAT

În primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor marca o creştere, de la valori medii de 20...21 de grade, până la 23...24 de grade. În intervalul 2 – 4 octombrie, va avea loc un proces de răcire şi maximele vor scădea până la 17 grade pe 5 - 6 octombrie, pentru ca apoi să crească din nou, spre 20 de grade Celsius în intervalul 8 - 12 octombrie. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în creştere la începutul spre o medie de 11 grade, apoi vor scădea spre 7 grade în jurul datei de 6 octombrie, iar după 8 octombrie se vor menţine în jurul valorii de 9 grade.

Va ploua local pe 2,3 şi 7 octombrie, iar în restul intervalului doar trecător şi izolat vor fi ploi neînsemnate cantitativ.

PROGNOZA METEO CRIŞANA

Vremea va fi caldă la începutul primei săptămâni de prognoză, când temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 22 de grade, iar cele minime vor atinge 11 grade în dimineaţa zilei de 2 octombrie. După această dată, un proces de răcire va determina scăderea regimului termic, spre valori medii de 18 grade ziua şi 6 grade noaptea, în jurul datei de 5 - 6 octombrie. Iar în ultima parte a intervalului de prognoză se va înregistra o uşoară creştere, de aproximativ 2 grade Celsius, atât la valorile maxime diurne cît şi la cele minime nocturne.

Ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ se vor semnala în jurul datelor de 2, 3 şi 7 octombrie, iar în celelalte zile probabilitatea de ploaie va fi mai redusă.

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

Regimul termic va marca o creştere la începutul intervalului de prognoză, spre valori medii de 21 de grade ziua şi 9 grade noaptea, dar ulterior, pînă pe 6 octombrie, temperaturile vor scădea cu 5...6 grade, în medie. În ultimele zile ale perioadei se vor înregistra valori maxime de 18 grade şi minime de 5...6 grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru a doua decadă a lunii octombrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 1 -3 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 7 octombrie, când izolat se pot cumula cantităţi de apă mai importante. În rest, doar izolat sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ

După primele zile mai calde, cu temperaturi medii diurne de 21...22 de grade, vremea se va răci, iar în intervalul 5 – 7 octombrie valorile termice vor fi, în medie, de 16...17 grade în orele amiezelor. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară, cu valori în creştere spre 10 grade Celsius la începutul perioadei de prognoză, pentru ca în jurul datei de 6 octombrie să se înregistreze aproximativ 4 grade. Între 8 şi 12 octombrie vor fi medii ale maximelor diurne de aproximativ 18 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 7 grade.

Va ploua pe arii extinse între 1 şi 3 octombrie, dar şi pe 7 octombrie, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi slabe.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

Vremea va fi caldă la începutul intervalului, cu o medie de 23 de grade a temperaturilor maxime şi de 11 grade a celor minime, în ultima zi a lunii septembrie. Apoi însă, regimul termic va marca o scădere. Prin urmare, pe 5 – 6 octombrie mediile termice nu vor mai depăşi 14 grade ziua şi 4 grade noaptea şi, abia după data de 8 septembrie, temperaturile vor creşte, în medie, cu 4 grade Celsius, vremea devenind normală termic pentru a doua decadă a lunii octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză şi doar pe 1, 2 şi, posibil, pe 7 octombrie va ploua la nivel local, mai ales în nordul regiunii.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

Vremea va fi caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime de 22 de grade şi ale celor minime de aproximativ 12 grade, în jurul datei de 1 octombrie. Apoi însă, va avea loc un proces de răcire, ce va determina valori diurne de 15...16 grade în intervalul 3 – 7 octombrie, când şi mediile minimelor nocturne vor scădea spre 8 grade. După data de 8 octombrie, regimul termic se va menţine constant, la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, de 18...19 grade ziua şi 10 grade noaptea.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi extrem de redusă şi doar în jurul datei de 6 - 7 octombrie va ploua local, dar slab cantitativ.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

Valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în primele zile ale intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime de 24 de grade, în medie, și minime de până la 11 grade. Pe 2 octombrie vremea se va răci, iar în intervalul 2-7 octombrie vor fi medii ale valorilor diurne situate în jurul a 16 grade, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre aproximativ 6 grade. Abia spre sfârşitul perioadei de prognoză temperaturile vor creşte cu 3...4 grade, regimul termic apropiindu-se de cel normal pentru a doua decadă a lunii octombrie.

Probabilitatea de ploaie se va menţine redusă aproape pe tot parcursul celor două săptămâni, cu excepţia datelor de 2, 3 şi 6, 7 octombrie când local va ploua.

PROGNOZA METEO OLTENIA

În primele zile temperaturile maxime vor fi ridicate, situându-se în medie, în jurul a 23...24 de grade, pentru ca din 2 până în 7 octombrie să scadă, spre 15...16 grade. Totodată, valorile nocturne vor marca şi ele o scădere, de la 11 grade la 5..6 grade, în acelaşi interval. Spre finalul celor două săptămâni de prognoză, regimul tremic va creşte cu 2...3 grade, vremea devenind apropiată de normalul termic al datei calendaristice.

Va ploua, în general slab cantitativ, pe 2, 3, 6 și 7 octombrie, iar în restul perioadei de prognoză probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

Regimul termic diurn va fi ridicat la începutul perioadei de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de până la 16 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 6 grade. Pe 2 octombrie vremea se va răci, iar în intervalul 3 – 7 octombrie vor fi temperaturi cu 6....8 grade mai scăzute, respectiv maxime diurne de 8 grade şi minime nocturne de 0 grade, în medie. Ulterior însă, regimul termic va marca o uşoară creştere şi se vor atinge valori cu circa 4 grade mai ridicate, apropiate de mediile multianuale ale celei de a doua decade din octombrie.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 1-3 octombrie, când se pot înregistra şi cantităţi de apă mai importante.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ