Prognoza meteo pentru vineri: Vremea va fi caldă cu maxime de 26 de grade Celsius
Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu precădere în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime se vor situa de la 16 grade pe litoral până la 26 de grade izolat vest şi nord-vest.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând prima parte a zilei, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, unde vor fi unele înnorări. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări ziua în nordul Moldovei şi în sudul Banatului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1...2 grade în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă şi 15 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, local se va forma ceaţă sau nebulozitate joasă, în special în Transilvania, Băragan, Dobrogea şi sudul Moldovei.
În Bucureşti
Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă, îndeosebi în zona preorăşenească.
La munte
Vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, cu precădere în Carpaţii Occidentali. Cerul va fi mai mult senin, dar dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, local va fi ceaţă sau nori de nivel jos. Vântul va sufla slab până la moderat.