PROTEST în faţa Guvernului. Sindicaliştii CER condiţii de muncă şi de salarizare mai bune
Peste 300 de membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici şi - Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România-Columna protestează marţi, de la ora 11,00, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, solicitând autorităţilor condiţii de muncă şi de salarizare mai bune.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că aplicarea H.G. 1091/2014 privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată face ca, la 1 iulie 2015, 60% dintre angajaţii acestui domeniu să fie plătiţi cu salariul minim pe economie, indiferent de nivelul studiilor, vechime sau importanţa activităţii, informează Agerpres.
De asemenea, aceştia susţin că Legea 71/2015 blochează salariile la nivelul lunii decembrie 2014 şi corectează discrepanţele salariale create pe aceeaşi funcţie publică numai pentru angajaţii de prim nivel salarial (aparatul de lucru al Parlamentului României, Guvern, Curţii de Conturi etc.) şi nu pentru toate instituţiile din România.
Citeşte şi: PROTEST: Zeci de taximetrişti nemulţumiţi de impozitarea bacşişului au ieşit îm stradă
Mai mult, sindicaliştii afirmă că se află în imposibilitatea achitării obligaţiilor cetăţeneşti din singura sursă de venit salarial la care au dreptul în condiţiile în care sistemul incompatibilităţilor nu le permite să aibă şi alte activităţi.
Sindicaliştii solicită, de asemenea, deblocarea negocierilor contractelor şi acordurilor colective de muncă, şi a acordării tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă.
Sindicalistii vor protesta si maine dar si miercuri. Protestele vor avea loc intre orele 11 si 13 in fata Guvernului.