Trafic restricționat în zona Piața Victoriei unde se desfășoară un miting

| 02 apr, 09:18

Traficul rutier va fi restricționat joi, în zona Piața Victoriei, unde va avea loc un miting, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Protestul se va desfășura în Piața Victoriei, în intervalul orar 11,00 — 14,00, iar pe durata mitingului va fi resistematizată din punct de vedere al circulației rutiere Piața Victoriei pentru asigurarea circulației în două sensuri pe bd. Aviatorilor către Calea Victoriei și bd. Lascăr Catargiu, iar pe șos. Kiseleff se va circula normal.

În intervalul orar 10,15 — 11,00 va avea loc afluirea participanților din provincie de la punctele de intrare din Capitală către Piața Victoriei. Debarcarea acestora se va face prin restricționarea traficului pe banda I de circulație de pe șos. Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, iar între orele 11,00 și 13,30 se va desfășura manifestația publică de protest, în Piața Victoriei, spațiul delimitat de bd. Aviatorilor, prelungirea Șos. Kiseleff, Parcul Kiseleff și breteaua aflată în prelungirea bd. Iancu de Hunedoara. Nu în ultimul rând, în intervalul orar 13,30 — 14,00 se va produce defluirea tuturor participanților la manifestație.

Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă și să respecte semnalele agenților de poliție rutieră.

Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare și să nu staționeze pe partea carosabilă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ