PSD validează joi lista candidaţilor la PE. Cine va ocupa locurile eligibile
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni, joi, la Palatul Parlamentului, pentru a valida lista finală a candidaţilor pentru PE, precum şi alianţa electorală cu UNPR şi PC, actualul europarlamentar Corina Creţu fiind, cel mai probabil, prima pe lista social-democraţilor.
Pe locurile doi şi trei ar urma să se afle Cătălin Ivan, actualul şef al delegaţiei PSD în PE, şi, respectiv, Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, au mai declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
PSD mizează pe 13 locuri eligibile în PE, locurile 14 şi 15 fiind cu semnul întrebării. În locurile eligibile se vor regăsi patru femei: Corina Creţu, Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă, care sunt şi în prezent europarlamentari, dar şi Claudia Ţapardel, vicepreşedinte la PSD Bucureşti. De asemenea, actualii eurodeputaţi Ioan Mircea Paşcu, Victor Boştinaru, Claudiu Tănăsescu se află pe lista locurilor eligibile, candidând pentru un nou mandat.
Pe de altă parte, trei europarlamentari actuali, respectiv Adriana Ţicău, Minodora Cliveti şi Ioan Enciu nu se vor mai regăsi pe locuri eligibile, potrivit aceloraşi surse.
Numele senatorului Mircea Geoană nu se va regăsi pe lista finală a candidaţilor PSD, deşi fusese vehiculat în acest sens.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că nu s-a pus "nici un moment" problema unei candidaturi a lui Geoană la PE, în timp ce acesta preciza miercuri că misiunea sa principală "rămâne" politica internă.
PSD va aloca, în baza alianţei electorale cu UNPR şi PC, câte un loc eligibil pentru fiecare dintre aceste formaţiuni, precum şi câte un loc semieligibil.
Numele parlamentarului Damian Drăghici este vehiculat pentru candidatura din partea UNPR, în timp ce Maria Grapini este candidatul din partea PC.
La alegerile europarlamentare PSD mizează pe 2-3 locuri eligibile în plus faţă de cele 11 pe care le deţine în prezent. Pe aceste locuri eligibile s-ar putea regăsi, potrivit unor surse, şi Dan Luca, preşedintele PSD Belgia.
Totodată, CExN va valida joi şi o listă care va cuprinde lideri naţionali, în special miniştri, care se vor ocupa de organizaţiile care au nevoie de sprijin politic în campania pentru europarlamentare.
În actuala legislatură europeană PSD, în alianţă cu PC, a avut 12 mandate, în prezent (după excluderea luiAdrian Severin), având 11 eurodeputaţi: Cătălin Ivan (şeful delegaţiei PSD), Ioan Mircea Paşcu, Victor Boştinaru, Minodora Cliveti, Corina Creţu, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Adriana Ţicău, Sabin Cutaş.
România va avea, în viitoarea legislatură a PE, 32 de mandate, faţă de 33 în prezent.