PwC: Reducerea TVA la pâine, un pas important în diminuarea evaziunii fiscale
Introducerea cotei reduse de TVA de 9% la pâine şi produsele de panificaţie este un pas important în direcţia reducerii evaziunii fiscale în acest sector, însă aceasta trebuie corelată cu o canalizare a eforturilor inspecţiilor fiscale către zonele care prezintă un risc fiscal ridicat şi, în acelaşi timp, cu simplificarea procesului de plată a taxelor, arată Daniel Anghel, partener Consultanţă Fiscală, PwC România.
"Introducerea de la 1 septembrie a cotei reduse de TVA este o măsură pe care mediul de afaceri a cerut-o de mai multă vreme. De altfel, România era unul dintre puţinele state europene care nu aplica cote diferenţiate de TVA pentru alimentele de bază. Dincolo de beneficiile sociale ale acestei măsuri, este de aşteptat ca aceasta să ducă şi la o stimulare a consumului, iar, dacă va fi corelată cu o activitate susţinută de control, vom putea asista în timp la reducerea evaziunii fiscale din acest sector", a declarat Anghel.
Acesta a subliniat, însă, că ar fi de dorit ca, în timp, cota redusă de TVA să fie extinsă şi la alte alimente de bază aşa cum sunt carnea, laptele, zahărul sau uleiul.
Pe de altă parte, reprezentantul PwC a menţionat că este nevoie în continuare de "măsuri fiscale curajoase" precum taxarea inversă la cereale pentru a combate concurenţa fiscală neloială şi a creşte gradul de colectare a veniturilor la buget.
"În acest context, introducerea taxării inverse şi la livrările de energie către companii şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi, măsură permisă de Bruxelles, se adaugă în mod firesc măsurilor anti-evaziune iniţiate de autorităţile fiscale", a precizat Daniel Anghel.
Acesta consideră, însă, că o reducere vizibilă a evaziunii fiscale nu poate fi asigurată fără o completare a iniţiativelor menţionate cu alte măsuri, atât de ordin legislativ (cum ar fi implementarea taxării inverse şi pentru alte domenii ce reprezintă un risc fiscal ridicat), cât şi de ordin administrativ, cum ar fi reforma ANAF, focalizarea inspecţiilor fiscale pe zonele cu risc sporit de evaziune fiscală etc.
Potrivit celei mai recente ediţii a raportului Global Tax Monitor, citat în comunicat, PwC este liderul firmelor de consultanţă fiscală din România, atât din punctul de vedere al utilizării, al reputaţiei cât şi al expertizei în chestiuni dificile sau complexe. Compania este prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.
Premierul victor Ponta a declarat marţi că TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii şi dacă măsura aplicată în cazul pâinii se va dovedi una de succes.
"Avem reducerea TVA la alimente - la pâine. Eu spun la alimente pentru că mă bazez pe faptul că fiind vorba de un parteneriat între Guvern şi producători, se va dovedi că ceea ce am spus tot timpul, şi anume că un TVA de 9% nu înseamnă bani mai puţini la buget, ci înseamnă combaterea evaziunii fiscale şi chiar încasări suplimentare sau scăderea preţului la pâine. Dacă acest prim proiect se va dovedi de succes, înseamnă că anul viitor sau când avem condiţiile necesare putem să extindem la alte alimente de bază", a afirmat primul-ministru la începutul şedinţei de guvern.
Guvernul va adopta marţi o ordonanţă simplă în baza căreia TVA pentru pâine va fi redusă la 9%, măsura urmând să intre în vigoare de la 1 septembrie.