Rămânem în stand-by

Ni se spune de atâta vreme că se va rupe USL, ni se profețește că PNL va intra în opoziție, ni se prognozează că PSD își va găsi alți parteneri de guvernare, încât, când va veni anunțul „gata, s-a rupt”, o să ridicăm din umeri: „Și? Care-i noutatea? Știam asta demult”.

Noutatea este aceeași de trei săptămâni. Avem niște miniștri demiși/demisionați de trei săptămâni. Avem propuneri de înlocuire a lor de trei săptămâni. Culmea, toată lumea e de acord și cu demisiile, și cu înlocuirile, dar ele nu se fac. Tot de trei săptămâni.

De trei săptămâni trăim într-un stop-cadru continuu și ne mirăm că nu se vede viitorul. Așteptăm să vină cineva să apese pe butonul Play, de parcă asta ne-ar garanta că lucrurile or să înceapă să funcționeze normal. Partea frumoasă este că, atâta vreme cât trăim în stop-cadru, nici memoria noastră nu merge, nu înregistrează nimic; e și ea pe stand-by. Când cineva apasă butonul Play și rola evenimentelor începe să se învârtească din nou, ne trezim ca-n orice altă zi și plecăm în ale noastre, cu memoria goală. Suntem electoratul perfect.

PS. În mod normal, mai sunt doar câteva ore până când se va apăsa pe butonul Play (ședința PNL programată pentru ora 19.00). Dar să ne așteptăm și la un nou stop-cadru: negocieri, majorități, minorități, alianțe. Nu-i nimic, rămânem în stand-by.