Raport: Bucureștiul depășește Atena, Madrid și Berlin la PIB/locuitor raportat la media UE
Regiunea București-Ilfov este cea mai dezvoltată din România, cu un PIB pe cap de locuitor de 131% din media europeană, ceea ce arată că Bucureștiul se situează peste alte capitale europene precum Atena (98%), Madrid (128%), Berlin (113%) sau Budapesta ( 108%), se arată într-o analiză a Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Restul României înregistrează un PIB pe cap de locuitor de doar 54% din media europeană, iar unele regiuni și mai puțin de atât, cum e cazul regiunii Nord-Est (34%) sau Sud (41%).
Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a lansat, miercuri, un nou infografic care arată unde se situează România față de alte state în ceea ce privește diferența de dezvoltare și de venituri dintre București și restul țării.
,,Supracentralizarea economiei în capitala țării este o particularitate a Europei Centrale și de Est, cu toate astea, niciun alt stat nu înregistrează o diferență atât de mare de dezvoltare între capitală și restul țării. În anul 2012, venitul mediu pe gospodărie în București era de 6.300 euro, în timp ce în regiunea Sud și în Sud-Est era de doar 2.700 euro, iar în Nord-Est de 2.300 euro (date pentru 2012)', apreciază cei de la Friedrich-Ebert-Stiftung România.
PIB-ul pe cap de locuitor raportat la media UE (2014) era de 124% în Suedia (179% în Stockolm), de 84% în Cehia (173% în Praga), 125% în Germania (113% în Berlin), 72% în Grecia (98% în Atena), 93% în Spania (128% în Madrid) și 68% în Ungaria (108% în Budapesta).
Din punct de vedere al educației populației 30 — 34 de ani, Bucureștiul este aproape de media celorlalte capitale studiate. Potrivit sursei citate, procentul de educație superioară în rândul populației de 30-34 de ani și cel al oamenilor care nu sunt angajați, în școală sau în pregătire profesională (NEET) din București se plasează orașul într-o situație mai dificilă decât Atena sau Madrid, capitalele unor state care se confruntă cu probleme foarte mari de angajare.