România, lider în UE la creșterea economică în trimestrul trei din 2015

| 08 dec, 13:57

România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2015 comparativ cu precedentele trei luni, conform celei de-a doua estimări publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Datorită unei creșteri economice trimestriale de 1,4%, România este lider în UE, urmată de Croația (1,3%), Malta (1,1%), Letonia (1%), Polonia și Slovacia (ambele cu o creștere de 0,9%), Suedia și Spania (ambele cu un avans de 0,8%). Singurele scăderi s-au înregistrat în Grecia (minus 0,9%), Estonia și Finlanda (ambele cu minus 0,5%) și Danemarca (minus 0,1%).

Potrivit Eurostat, PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,3% în trimestrul trei din 2015 comparativ cu un avans de 0,4% în precedentele trei luni, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică de 0,4%, față de 0,5% în trimestrul doi din 2015.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o expansiune de 3,6%, a cincea mare creștere din Uniunea Europeană după Malta (5,6%), Cehia (4,5%), Suedia (3,9%) și Polonia (3,7%). Singurele scăderi s-au înregistrat în Grecia (minus 1,1%), Finlanda (minus 0,2%).

Creșterea anuală a PIB-ului zonei euro în perioada iulie — septembrie 2015 s-a menținut la 1,6%, similar cu nivelul înregistrat în trimestrul doi, în timp ce economia UE a înregistrat un avans de 1,9%, același cu cel înregistrat în precedentele trei luni.

Datele Eurostat sunt similare cu estimările publicate de Institutul Național Statistică (INS), potrivit cărora Produsul Intern Brut al României a crescut în termeni reali cu 1,4% în trimestrul trei don 2015 comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce față de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 3,6% atât pe serie brută cât și pe serie ajustată sezonier.

Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit recent estimările privind creșterea economică a României în 2015 până la 3,5%, față de avansul de 2,8% pe care îl preconiza în luna mai, conform previziunilor de toamnă publicate de Executivul comunitar. PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2016 și 3,6% în 2017, datorită consolidării consumului pe fondul relaxării fiscale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ