Reacţii la legea STS. Blaga şi MRU: Proiectul USL e neconstituţional

| 03 feb, 2014

Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu au criticat proiectul USL de a trecere STS în subordinea Ministerului de Interne, spunând că nu este constituţional. Mai mult, MRU îl acuză pe Victor Ponta că vrea să-şi subordoneze STS-ul în apropierea alegerilor din acest an.

Vasile Blaga, preşedintele PDL, a declarat că un proiect de lege privind trecerea STS în subordinea Ministerului Afacerilor Interne nu va trece de Curtea Constituţională, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale fiind coordonat de preşedintele României.

"Există ca mod în care sunt organizate aceste servicii mai multe variante. Sunt ţări în care aproape toate serviciile sunt la Ministerul de Interne. Numai că la noi în Constituţie sunt prevăzute şi responsabilităţile CSAT şi care sunt responsabilităţile fiecărei instituţii ca atare. El (n.r. - STS) este instituţie independentă, în coordonarea Preşedinţiei. Asta este situaţia legală şi constituţională de azi din România. De aceea nu va trece (n.r. - proiectul privind trecerea în STS subordinea MAI) de Curtea Constituţională", a afirmat liderul democrat-liberal luni, citat de Agerpres.

Şi Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Partidului Forţa Civică, critică propunerea, acuzând USL că vrea să pună "un argat politic" la conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi susţine că proiectul de lege privind trecerea STS la Ministerul Afacerilor Interne este neconstituţional.

"USL vrea cu orice preţ să pună un argat politic la conducerea STS-ului. Proiectul de lege al USL, privind trecerea STS la MAI, este neconstituţional. Simt o nelinişte apăsătoare, acum în an electoral. Ponta este convins că STS îi va aduce voturi dacă îşi plantează un om la conducerea instituţiei care are în subordine toată infrastructură de comunicaţii şi informatică pentru procesele electorale", afirmă Ungureanu într-un comunicat de presă.

În comunicatu se aminteşte faptul că premierul Victor Ponta a anunţat că în prima zi a noii sesiuni parlamentare va depune un proiect de lege pentru ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să treacă în subordinea Ministerului de Interne.

'Proiectul de lege este pregătit de mult. Este o obsesie politică veche a PSD-ului de a-şi numi oamenii de partid în fruntea acestei instituţii. Anul 2014 este crucial. Mizele sunt mari. CSAT, potrivit Constituţiei României, este instituţia care organizează şi coordonează STS. Conform legii 92/1996, rolul Parlamentului României se limitează doar la controlul activităţii acestei instituţii, prin comisiile specializate. Ceea ce încearcă astăzi USL este schimbarea întregului sistem de securitate, sistem aflat în conformitate cu prevederile NATO. Este înspăimântător ceea ce se întâmplă, la momentul de faţă, în România', mai spune Ungureanu.

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică seară că USL va prezenta în Biroul Permanent al Senatului de luni un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă condus de secretarul de stat Raed Arafat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ