”Navigatorul” Băsescu – debusolat, pierdut și ignorat în Germania
Un ungur, un american și un polonez se întâlnesc la Berlin... Nu, nu este un banc de pe vremuri, deși are o poantă la final, căci pe lângă cei menționați, un al patrulea personaj rămâne de căruță, acesta fiind chiar președintele român.
Angela Merkel a fost prea ocupată, se pare, cu secretarul american de Stat John Kerry, premierul polonez Donald Tusk și comisarul european Laszlo Andor și din executivul german nimeni nu mai are timp să-i dea onorul și lui Traian Băsescu.
Dacă Traian Băsescu și-ar fi propus să ajungă ca orice turist în Germania, la Oktoberfest , festivalul berii și cârnaților, nimeni n-ar fi avut nimic să-i reproșeze. În condițiile actuale, însă, ”căpitanul” Băsescu își cam vede periclitate tresele, navigând orbește în ape necunoscute și în loc să fie primit cu onoruri militare și să arunce ancora la o întâlnire oficială cu toată lumea importantă, respectiv cancelarul german Angela Merkel și vice-cancelarul Sigmar Gabriel, a eșuat la un mic dejun informal și cam subțire, oferit de doamna Gerda Hasselfeldt, șefa fracțiunii CSU din Bundestag.
Presa din România mai citează și Administrația prezidențială care afirmă că Traian Băsescu s-ar mai fi întâlnit totuși cu omologul său, președintele german Joachim Gauck, discutând cu acesta, la München, despre importanţa implicării la cel mai înalt nivel a autorităţilor statului în combaterea corupţiei şi au făcut o evaluare a performanţei sistemelor judiciare din ţările în tranziție. Bizară întâlnire, nu numai pentru că Gauck este exact genul de președinte cu rol de mediere și reprezentare, cum ”jucătorului” Băsescu nu i-a plăcut niciodată să fie, dar și pentru că aceasta nu apare menționată decât marginal pe site-ul Deutsche Welle. Jurnaliștii prestigioasei publicații germane au scris, în schimb, negru pe alb că ”poate că nimeni nu a avut timp de președintele Băsescu”, acesta având o întâlnire de complezență cu jurnaliștii germani. Adică exact pentru ce sunt plătiți și funcționarii sau diplomații români din Germania...
Oricum citim presa autohtonă sau cea din Germania, rămânem cu concluzia că Traian Băsescu a rămas pus la index de cancelarul Angela Merkel, care nici că l-a mai primit după ce în anturajul președintelui român au fost lansate critici virulente referitoare la întâlnirea acesteia cu premierul român, Victor Ponta. Propaganda președintelui Băsescu a sărit rău calul, atunci, comentariile răuvoitoare fiind la adresa așa-ziselor interese nu tocmai publice pe care le-ar avea Merkel în România, prin ”omul său” Iohannis. Cercurile apropiate președintelui au încercat la acea dată să justifice în ochii susținătorilor acestuia cum de a avut loc întâlnirea dintre Victor Ponta și Angela Merkel, prezentată până atunci ca o susținătoare tradițională a președintelui Băsescu. Însă tot ce au reușit gurile rele a fost să strice definitiv relația la vârf dintre președintele român și cancelarul german. De atunci și până în prezent, președintele Băsescu nu a mai fost primit de Angela Merkel.
Iată de ce, din acest punct de vedere, suntem nevoiți să admitem că micul dejun informal luat de Băsescu cu doamna Gerda Hasselfeldt a fost unul extrem de costisitor pentru contribuabilii de rând, din România, care nu-și explică cum și în ce fel se găsesc fondurile de deplasare necesare pentru asemenea ”gustărici” frugale și fără sens, rezerve financiare care conform lui Traian Băsescu lipseau la data la care acesta absenta de la ultima reuniune ONU la nivel înalt de la New York.