Reacţie neaşteptată a lui Dorin Cioabă! Cum a votat liderul romilor

| 25 mai, 2014

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, susţine că a votat duminică în aşa fel încât niciunul dintre candidaţii vreunui partid politic să poată beneficia de votul său.

"Nu se va putea bucura niciunul dintre candidaţi de el (vot n.r.), pentru că am votat în aşa fel încât să nu oferim voturile noastre nimănui. Am declarat că numai cei care vor semna un protocol cu noi vor putea beneficia de voturile noastre, dar numai în cazul unui parteneriat. Am făcut un fel de protest ca să putem să tragem un semnal de alarmă, de acum încolo toţi care doresc să fie parteneri cu noi şi să le dăm voturile noastre, trebuie să stea la masă cu noi. Dacă le e ruşine de ţigani, de romi, atunci o să constate în bugetul lor, al voturilor, când vor trage linia, se va vedea că unele partide nu au beneficiat de susţinerea noastră", a afirmat Dorin Cioabă, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, 'toţi care ajung în Parlamentul European îşi rezolvă problemele lor, adică şi-au găsit un post bun, călduţ şi îşi văd de problemele lor'.


Dorin Cioabă a votat duminică, conform tradiţiei ţigăneşti, fiind însoţit de un alai format din mai mulţi membri ai comunităţii sale, după ce s-a terminat slujba la biserică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ