REZULTATE BACALAUREAT 2014: Promovabilitate de 59,25% înainte de contestaţii. S-au obţinut 104 medii de 10
BACALAUREAT 2014. 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul, sesiunea iunie-iulie, potrivit unui centralizator al MEN înainte de contestaţii. Spre deosebire, anul trecut rata de promovabilitate a fost de 54,4%.
BAC 2014. Ponderea de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8,99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10.
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).
Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5.
Citeşte şi: REZULTATE BACALAUREAT 2014. Ce notă a obţinut fata lui Gigi Becali la BAC 2014
La proba scrisă de Limba şi literatura maternă, din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5.
La proba scrisă obligatorie a profilului, din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi la bacalaureat, s-au prezentat 151.294, iar 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Potrivit MEN, din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie-iulie din 2013.
Citeşte şi: REZULTATE BACALAUREAT 2014. EDU.RO. Află-ți nota!
Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. 'Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 151.294 de absolvenţi prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe cei 275 de absolvenţi eliminaţi', precizează MEN.
Rezultatele, înainte de contestaţii, s-au afişat până luni, zi în care absolvenţii au avut posibilitatea să depună contestaţii până la ora 16,00. Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 iulie.