România – pe drumul cel bun
Guvernarea USL îşi onorează promisiunile şi faţă de pensionari. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%, procent care va acoperi rata inflaţiei şi va oferi şi un plus la veniturile fiecărui pensionar. Totodată, pensia medie din România atinge cea mai mare valoare. Conform datelor statistice furnizate de INS pe trimestrul al doilea din 2013, valoarea medie a pensiei lunare a urcat la 807 lei.
Sub guvernele de trisă amintire ale PDL, girate şi coordonate de Traian Băsescu, România a ajuns realmente pe marginea prăpastiei. Pensionari, bugetari sau angajaţi din mediu privat au resimţit deopotrivă efectele unei politici de austeritate iraţionale care şi-a pus amprenta hotărâtor asupra tuturor palierelor economice.
La aproximativ trei ani de la aplicarea măsurilor dure de austeritate, România sub Cabinetul Ponta prezintă semne clare de revigorare în plan economic. Nu sunt vorbe goale, ci realităţi însoţite de cifre şi date care confirmă direcţia bună în care se îndreaptă ţara. Fără a vorbi de merite, este totuşi evident că redresarea economică a fost posibilă și graţie angajamentelor şi care sunt împlinite treptat de către actuala guvernare.
Astfel, primul ministru confirmă că România are cel mai mare Produs Intern Brut (PIB) de după 1989, de 148 miliarde de euro. PIB-ul este astfel mai mare inclusiv faţă de cel de la nivelul anului 2008, 139,8 miliarde euro. Totusi, veniturile bugetare ca procent din PIB încă pot fi îmbunătăţite. "Rămânem cu venituri bugetare de 38% din PIB. Media europeană este de 46%. Acest lucru se datorează faptului că povara bugetară din România este una dintre cele mai scăzute din UE. Păstrăm un sistem de fiscalitate redus, ceea ce înseamnă un buget redus", a explicat premierul Ponta.
PIB-ul (Produsul Intern Brut) este un indicator macroeconomic, la nivelul întregii economii naţionale, care exprimă suma valorii de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în interiorul unei ţări de către actori economici autohtoni sau străini, în decurs de un an. Schematic, PIB-ul poate fi redus la schema Consum + Investiţii + Exporturi – Importuri.
Esenţial este că datele referitoare la PIB care confirmă bunul mers al economiei sunt dublate şi de efecte concrete care sunt resimţite în buzunarele românilor. Astfel, după ce în 2013 salariul minim a fost majorat în două etape de la 700 la 800 de lei, trendul va fi consolidat şi pe anul 2014, când salariul minim pe economie va fi crescut de la 800 la 900 de lei, tot în două etape – prima la 850 de la 1 ianuarie 2014, a doua la 900 din 1 iulie 2014.
Guvernarea USL îşi onorează promisiunile şi faţă de pensionari. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%, procent care va acoperi rata inflaţiei şi va oferi şi un plus la veniturile fiecărui pensionar. Totodată, pensia medie din România atinge cea mai mare valoare. Conform datelor statistice furnizate de INS pe trimestrul al doilea din 2013, valoarea medie a pensiei lunare a urcat la 807 lei, mai mare cu 4,9% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, şi cu 1,5% faţă de trimestrul I 2013.
Acestea sunt, succint, datele economice care vorbesc despre buna guvernare a USL, realităţi economice care sunt resimţite, treptat, de către toţi cetăţenii României al cărui nivel de trai creşte de la lună la lună.