Românii au de ales: tot ce-i fără UDMR e cu Băsescu

| 05 mar, 2014

Cooptarea UDMR la guvernare redeșteaptă unele animozități recente, precum și altele vechi. Cele recente datează din 2012, când imediat după alegeri cele două formațiuni partenere ale PSD, ne referim la PC și PNL, s-au opus vehement unei posibile cooptări la guvernare a formațiunii maghiarilor. Naționalismul afișat atunci era în mare parte nesincer, de paradă.

Ambele formațiuni amintite, partide mici, sufereau de un complex de inferioritate față de colosul social-democrat. PSD le apărea partenerilor cu un potențial amenințător: mare și mult mai disciplinat. Din acest motiv, atât atât PC cât și PNL și-au pus în balanță mereu veleitățile de partide-balama, adică formațiuni politice decidente în situații limită, în pofida ponderii lor mai reduse în alianță. Pentru liberali mai ales, introducerea UDMR în ecuația arcului guvernamental risca să strice proporții de putere importante, lăsând PNL fără pârghii și argumente în orice potențială situație conflictuală cu social-democrații. Iar aceste situații, cum s-a văzut în tot anul 2013, nu au lipsit. Dacă ne-am putea imagina situația alternativă, în care Victor Ponta ar fi reușit în seara câștigării alegerilor parlamentare să-și convingă partenerii de utilitatea cooptării UDMR, am discuta automat și de o istorie alternativă a USL în 2013, mult mai săracă în conflicte politice.

La ora actuală, animozitățile vechi, cele care țin de acel naționalism pur și dur, care în esență este profund păgubos și nesustenabil pentru o Românie membră a Uniunii Europene, aproape că nu-și au obiectul. Raportarea presei este extrem de relevantă la discursul președintelui Băsescu, care a a ales să asmută iar dulăii cam bătrâni și știrbi ai naționalismului bun la toate asupra formațiunii maghiare aleasă de Victor Ponta pentru a-și asigura formula guvernamentală. Să luăm doar extremele în exprimare: în timp ce într-o analiză din Gândul se demontează punct cu punct discursul lui Băsescu, atrăgându-se atenția cititorilor că acele prevederi excesive ale înțelegerii cu maghiarii ”sunt, de fapt, în mare parte, prevederi legale în vigoare referitoare la drepturile minorităţilor, existente în acte normative promulgate chiar de Traian Băsescu, însă nerespectate din cauza unor calcule electorale bazate pe sensibilităţi etnice.” În extrema cealaltă, punctând printr-o concizie care, din păcate, nu-i face cinste, îl avem pe Ion Cristoiu. Editorialistul cunoscut odinioară ca un susținător necondiționat al lui Traian Băsescu, a numit ”UDMR, curva de lux a partidelor românești”. Cristoiu atrage atenția că Traian Băsescu acuză acum formațiunea de care s-a folosit când a avut nevoie, asemenea unui bărbat care se culcă cu o femeie de moravuri ușoare.

Între aceste două atitudini, una seacă, demonstrativă și care are tendința să justifice prezența aproape perpetuă a UDMR în toate formulele de guvernare, celalaltă insolentă și moralizatoare, folosind metafore discutabile, adevărul despre situația actuală poate fi lesne trecut cu vederea.

Judecat din perspectiva cerută de o real politik, cooptarea UDMR este înainte de toate singura alternativă care-i permite lui Victor Ponta, continuator declarat al politicii USL, să salveze tot ce se poate salva din idealurile politice ale uniunii. Alternativă la formațiunea condusă de Kelemen Hunor, din acest punct de vedere nu există. Cărămida UDMR este singura soluție suficient de solidă, verificată, capabilă să astupe breșa exploatată în prezent de Băsescu. Nu există alternative din acest punct de vedere: pentru salvgardarea programului politic pus pe hârtie în 2011, chiar și fără liberali, cooptarea UDMR este singura cale de urmat. Orice altă variantă, chiar și discuțiile cu neseriosul PPDD al lui Dan Diaconescu, sunt doar capcane întinse cu viclenie. Degeaba salivează unii sau alții la oferta participării necondiționate, vehiculate de Dan Diaconescu, se calicesc la tărâțe și riscă să rămână cu constructul în drum. Ce șanse ar avea să reziste manipulărilor o formațiune ca PPDD, când nici PNL nu a rezistat, după cum s-a văzut.

Cei care critică cooptarea UDMR la guvernare o fac fie nesincer, fie aberant. Fără majoritatea solidă pe care numai ungurii lui Kelemen Hunor o pot în acest moment oferi, arcul guvernamental nu va rezista decât temporar. Fără UDMR, pentru PSD, PC și UNPR există riscul major ca Băsescu să încropească iar ceva din bucățele. Precedent există! Concluzia e simplă, deci, v-ați săturat de Traian Băsescu? Lucrați cu UDMR! Tertium non datur...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ