Tinerii miniștri tehnocrați - o abordare curajoasă din partea lui Victor Ponta

| 05 mar, 2014

Premierul Victor Ponta urmărește în mod clar consolidarea tendinței de creștere economică sesizată în tot cursul anului trecut. Măsura curajoasă și surprinzătoare a propunerii unor miniștri tineri, cu imagine bună, inclusiv în străinătate, vine să dubleze surpriza celor care se așteptau, poate, la numiri politice: avem un guvern în mare parte tehnocrat.

Vorbim aici de mai multi specialiști ce vin de peste hotare, nu vin din interiorul politicii și care astfel vor contribui la efortul Guvernului cu strategii proaspete și cu soluții inovatoare.

Premierul Ponta a punctat bine, scoțând astfel noua echipă ministerială din zona atacurilor politice, din pricina cărora creșterea economică a anului 2013 a avut de suferit. Este o strategie care va lăsa echipa lui Traian Băsescu fără mijloacele uzuale prin care au îngreunat, uneori chiar au sabotat, munca foștilor miniștri liberali și social-democrați. Actualmente, noua echipă are toate datele necesare pentru at performa în țară și pentru a contribui la o imagine mai bună a țării în străinătate. După suita de anchete și arestări, preponderent din zona portofoliilor asigurate în USL de liberali, Victor Ponta folosește remanierea guvernamentală pentru a-și asigura pe durata unui an electoral o echipă fără probleme de imagine, capabilă în plus să ofere rezultate concrete.

Ioana Petrescu, a ajuns aproape figura emblematică a înnoirii guvernamentale și este al treilea economist de stânga adus în Guvern după Florin Georgescu și Liviu Voinea. Economist format Universitatea Harvard, Ioana Petrescu l-a consiliat pe primul-ministru Victor Ponta în ultima perioadă pe probleme de fiscalitate și şi l-a asistat la toate întâlnirile cu FMI la Bucureşti. Un detaliu cu siguranță supărător pentru adversarii premierului, mai precis pentru cei care și-au făcut un obicei din a scotoci în trecutul și dosarele miniștrilor cooptați, tânăra și ambițioasa economistă este intangibilă din acest punct de vedere, fiind cooptată în echipa premierului fără să fi ocupat fără să fi ocupat înainte vreo funcţie administrativă oficială în țară. Barometrul frustrării a fost dat peste cap la toți aceia care nu mai pot ataca ad hominem tânăra ministru al Finanţelor Publice, școlită peste Ocean și cu doctorat în finanţe publice.

Prezența sa în echipa premierului Ponta este de natură să accentueze dimensiunea de stânga în strategiile fiscale ale guvernării. Cu siguranță că o astfel de strategie economică îi va aduce numeroși adversari, dar măcar disputa se va duce de acum cu argumente economice și sociale, nu cu șantaj și dosare ținute la sertar.

Razvan Nicolescu deține, la 36 de ani, una dintre cele mai importante funcții la nivel european care i-au revenit unui cetățean român: este vicepreședintele Consiliului de Supraveghere al Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER). Propunerea lui Nicolescu vine să reconfirme preocuparea în domeniul energetic, de care a dat dovadă de la bun început guvernul condus de Victor Ponta. Acesta este un domeniu crucial pentru România, iar premierul Ponta a subliniat încă de la primele măsuri ale guvernării USL importanța unei strategii clare și eficienteîn vederea obținerii și asigurării independenței energetice a României. Propunerea lui Răzvan Nicolescu este un pas bun și necesar pe acest drum.

Alexandru-Răzvan Coțovelea și-a adjudecat o vastă experiență în coordonarea și managementul fondurilor comunitare atât înainte cât și după aderarea României la UE. Va prelua un domeniu în creștere, al cărui rol se impune ca esențial în promovarea României în UE și în fundamentarea societății informaționale, susținută cu fonduri europene.

A doua prezență feminină surprinzătoare în noua echipă ministerială, în sensul cel mai bun posibil, este cea a Gabrielei Szabo, unul dintre marii sportivi ai țării și ai lumii, un adevarat ambasador nu numai al sportului ci și al României. Aportul de imagine pe care și-l asigură astfel premierul Victor Ponta este considerabil iar promovarea României revine din nou, de drept, unor ambasadori cu adevărat extraordinari.

Propunerea lui Florin Jianu, un cunoscut antrepenor din noua generatie și președintele European Union of Young Entrepreneurs, semnalează rolul crucial care le este rezervat întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea economiei anilor următori.

Tabloul guvernamental nu este complet și, desigur, rămâne mereu perfectibil. Dar abordarea curajoasă de care dă dovadă premierul Victor Ponta dovedește mentalitatea sportivului care a folosit răgazul crizei politice pentru a-și revedea tactica de joc. În mod cert că impunerea unei astfel de echipe, de tineri tehnocrați, urmărește clar nu numai consolidarea rezultatelor economice promițătoare, de până acum, dar și evitarea oricăror blocaje și atacuri diversioniste la adresa următorului Guvern. Opoziția va fi constrânsă în zona expertizei economice acolo unde cu greu pot fi considerați experți tocmai liderii responsabili pentru eșecul guvernărilor PDL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ