Românii vor cheltui anul acesta mai mulţi bani în mall-uri

| 07 mai, 2014

Veniturile centrelor comerciale din România ar putea creşte, în medie, cu 3,5% în 2014 pe fondul apetitului mai crescut pentru consum al românilor, a apreciat, miercuri, Robert Maxim, managing partener Ensight Management Consulting, într-o conferinţă de specialitate.

"2013 a fost un an bun, din punct de vedere macroeconomic, şi ne aşteptăm la creşterea veniturilor centrelor comerciale în 2014. Există şi aspecte negative legate de creşterea preţurilor utilităţilor, a carburanţilor, dar şi de instabilitatea mediului politic', a spus Robert Maxim, citat de Agerpres.

"Mi se pare că din ce în ce mai mulţi investitori se uită acum spre România, investitori care acum trei ani habar nu aveau unde suntem pe hartă. Din Londra, sunt, de exemplu, investitori care vin, se uită, îşi fac calcule dacă randamentul este destul de mare, pentru că între timp randamentele investiţiilor aici sunt mai bune decât în Spania, Portugalia, Irlanda. Acolo s-a curăţat puternic piaţa; aici, în România, e loc de randamente interesante", a spus Matei Florea, partener Schonherr România.

Mai mult de o treime dintre centrele comerciale din România trebuie să treacă prin procese de înnoire şi îmbunătăţire, în perioada imediat următoare.

'Clar e multă mişcare în piaţă în acest moment, dar senzaţia investitorilor de afară pe care noi am simţit-o e că se aşteaptă ca piaţa să nu mai cadă. Cumva, s-a atins fundul mării şi acum e loc de creştere, iar investitorii se uită să cumpere active. Mi se pare că, lăsând deoparte riscurile noi apărute în regiune de curând, câtă vreme lumea nu se sperie de ceea ce este în Est, putem atrage investiţii. Se pare că lumea merge pe sistemul 'pieţele financiare sunt atât de conectate, încât nu o să se întâmple nimic rău în zonă, nu o să se scoată baioneta'. Bulgarii au probleme specifice, Ungaria e o zonă dificilă în acest moment, cumva, România mi se pare că are date economice extrem de bune pentru a atrage investitori. Suntem destul de mari şi e destul loc de investiţie şi creştere. Riscul de zonă este destul de complicat de pus în ecuaţie acum încât nu se mai poate calcula randamentul investiţiei după formule care să ne permită să spunem, de exemplu, un minim sau un maxim. Senzaţia mea e că, din punct de vedere al suprafeţei de retail pe cap de locuitor, e loc de investiţie. Desigur, asta în anumite oraşe. E o problemă şi de dimensiune a pieţei. În Bucureşti e loc de investiţii. De altfel, ele sunt deja anunţate pentru perioada imediat următoare. În acest moment, investitorii majoritari în centrele comerciale sunt fondurile de investiţii, de diverse dimensiuni, potenţialul de câştig e foarte bun, deci ne aşteptăm la investiţii destul de agresive', a explicat Florea.

Immpuls este o companie specializată în consultanţă, proiectare şi project management pentru dezvoltatori, investitori şi chiriaşi. Compania are o experienţă consistentă în identificarea de riscuri şi vulnerabilităţi şi în managementul şi execuţia lucrărilor de remediere şi îmbunătăţire.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ