Rusia: Atac la România, Iohannis și Băsescu se uită pe pereți

| 15 oct, 2014

Pe fondul campaniei electorale se prefigurează și o criză diplomatică cu Rusia. Mai întâi au apărut tensiunile pricinuite de ancheta procurorilor care suspectează o evaziune masivă la Lukoil.

În paralel apar dovezile implicării ca sponsor a acestei companii în campania electorală a lui Traian Băsescu, despre care opinia publică nu a uitat că se leagă prin fiica sa cea mare și de banii Gazprom, plătiți ca onorariu notarial printr-o subsidiară a companiei rusești. Și în timp ce Gazprom reduce consecutiv a doua oară furnizarea de gaz rusesc către România, pretextând probleme tehnice, în Marea Neagră vin nave americane iar reprezentantul Rusiei la NATO afirmă că țara sa va lua măsuri după ce armata americană a preluat comanda asupra unei baze militare din România. În România, președintele Băsescu tace profund vis-a-vis de amenințările rusești și se ocupă de circul calomnierii premierului Ponta, secondat în mod suspect de către doi dintre contracandidații acestuia: Monica Macovei și Klaus Iohannis, folosiți ca simple repetoare ale mesajului prezidențial.

De ce tace șeful statului și unde a pierit sămânța de scandal pe care o sădea cu generozitate în scandalul Lukoil? Traian Băsescu nu poate pretexta nici măcar că România a fost luată prin surprindere de amenințările legate de baza Deveselu, din moment ce acestea au fost lansate în aproape aceeași termeni duri încă din 2011 de Dmitri Medvedev.

Cum se face deci că în acest context, serviciile de informații românești consumă toate resursele combative ale președintelui român? De ce primul-ministru Victor Ponta este singurul care dă declarații fără echivoc în acest sens? Victor Ponta a publicat prompt pe pagina sa de Facebook singura luare de poziție și răspuns din partea României în cazul declarațiilor îngrijorătoare ale lui Aleksandr Gruşko.

”România este un stat membru al NATO, un aliat de încredere al SUA și UE și dorește să aibă un rol de echilibru în regiune, pentru că vocația noastră este una pacifistă. Obiectivele noastre sunt foarte clare - obținerea independenței energetice, întărirea securității în zona Mării Negre și sprijinirea parcursului către integrare europeană al Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, Serbiei și țărilor din Balcani. În acest context, țara noastră nu poate accepta amenințări. România face parte dintr-un sistem de valori european și transatlantic care nu poate închide ochii la ce s-a întâmplat în Crimeea și la încălcarea principiilor de drept internațional”, a declarat Victor Ponta pe Facebook.

În paralel, tripleta băsistă formată din președinte și cei doi candidați ai dreptei se complac într-o liniște care nu prevestește nimic bun și insistă pe un conflict care aduce deja prejudicii majore, clare atât SIE cât și României.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 oct, 2014
Mihail
Articol Slab Porpagandă Pură
Al doilea articol de pe acest site de propagandă, pe care îl citesc. Campanie pe faţă pentru Poantă. Cu toată scârba pe care o am faţă de Băsescu, nu pot să mă abţin când citesc aberaţiile unor gazetari de casă.
22 oct, 2014
Mihail
Corecţie
Propagandă* Pură

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ