S-a început urmărirea penală pentru terenurile lui Băsescu

| 13 mar, 12:02

Procurorii au extins urmărirea penală pentru persoanele suspectate că au retrocedat ilegal terenurile de la Nana care au ajuns în cele din urmă la familia lui Traian Băsescu. 6 dintre cei 11 suspecţi sunt sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, informează România TV.

O parte dintre aceste persoane au avut anterior calitatea de suspecți iar acum sunt inculpați.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu și Marian Dobre sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare a banilor, conflictul de interese și fals în declarații.

De asemenea, Gheorghe Dobre este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, spălare a banilor și conflict de interese; Simona Alina Preda, Vasilica Preda, Domnica Enciu și Daniela Negoiță sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare a banilor.

Citeşte şi: Fost consilier al lui Băsescu, audiat la Parchet în dosarul Nana: Îmi pare rău

În plus, Nicolae Tudorache este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și fals în declarații, iar Georgică Ștolea de complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor.

Totodată, față de Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Gheorghe Dobre și Simona Alina Preda s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Procurorii susțin că, în perioada 2005 — 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre și fostul primar comunei Nana Dumitru Budeșteanu (în prezent decedat) au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, la care au aderat și ceilalți inculpați, fapte urmate de săvârșirea de infracțiuni care au avut ca rezultat retrocedarea de terenuri prin eludarea dispozițiilor legale în materie.

Citeşte şi: Mesajul DISPERAT al lui TRAIAN BĂSESCU: 127 de familii suferă!

În aceeași perioadă, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, în calitate de membri ai Comisiei de fond Funciar Nana, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Gheorghe Dobre nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod defectuos acte în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate în numele unui număr mare de persoane (cca. 100), fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate.

În realizarea scopului vizând retrocedarea de terenuri, inculpații au utilizat diverse manopere frauduloase, inclusiv falsificarea unor înscrisuri dintre care enumerăm: procese verbale de ședință, cereri de retrocedare, declarații pe propria răspundere, acte de stare civilă ori copii de pe acestea, declarații olograf, diverse adrese.

Ulterior validării ori emiterii titlului de proprietate, în scopul ascunderii originii ilicite, au transferat, au determinat ori au ajutat la transferul dreptului de proprietate asupra unor terenuri retrocedate, totodată au săvârșit acțiuni care au avut ca rezultat dobândirea, deținerea și folosirea de bani și terenuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

 

Citeşte şi: Legătura dintre ELENA UDREA, RUXANDRA DRAGOMIR şi afacerea de la Nana: un personaj SURPRIZĂ

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 mar, 23:59
PETRE
S-a incepot...
Corect:Cumparate de Ioana Basescu,legal .
Retrocedarile erau facute si parcelate gata de vanzare cand Guvernul a dat legea ce da dreptul strainilor sa le cumpere(1 I-2915).Basescu ,informat ,le-a stricat aranjamentele cerand romanilor sa le cumpere cat mat e timp ! Lovitura de maciuca !
Acum se auto-demasca dar folosind arma Psi(psihotronica)
14 mar, 00:01
PETRE
Scuze !,,,2015...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ