Salariul mediu net a ajuns la 1.735 lei
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna aprilie, de 2.395 de lei, cu 1,7% mai mare decât în luna precedentă, iar cel net s-a ridicat la 1.735 de lei, în creştere cu 29 lei (1,7%), cele mai mari salarii nete înregistrându-se în sectorul de intermedieri financiare (4.888 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (986 lei), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,8%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2014.
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,3%.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În luna aprilie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte) sau sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 22,8% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv cu 21,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), între 17,0% şi 19,5% în fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior, între 8,0% şi 12,5% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, telecomunicaţii, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, între 4,0% şi 8,0% în tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, transporturi pe apă, cercetare-dezvoltare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, din activităţile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat: în fabricarea produselor din tutun (cu 51,4%), în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor (între 6,0% şi 10,0%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de editare, activităţi de servicii anexe extracţiei (între 3,0% şi 6,0%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (1,3%), sănătate şi asistenţă socială (0,5%), administraţie publică (0,3%)