Sânge INFECTAT cu hepatita B, folosit la transfuzii în Slatina
La Spitalul de Urgență din Slatina, un pacient a primit prin transfuzie sânge posibil infestat cu virusul Hepatita B, provenit de la un donator.
Situaţia a fost semnalată chiar de Centrul de Transfuzii, unde a fost recoltat sângele și de unde a fost trimis la spital.
„Centrul de transfuzii, care nu este în subordinea spitalului, are obligația de a ne furniza sânge pentru a fi furnizat pacienților. Există suspiciunea că un donator al acestui centru e infestat un virusul hepatic B. Este un donator multiplu, a donat sânge pe care centrul ni l-a livrat nouă ca bun iar medicii l-au transfuzat la cel puțin un pacient care avea nevoie de sânge”, a declarat pentru B1 TV managerul Spitalului din Slatina, Andrei Iordache.
Acesta a precizat că pacientul care a beneficiat de sângele posibil infectat a fost rechemat și se află de joi internat în Secția de Boli Infecțioase, unde i se fac analize.