Scăderea treptată a șomajului continuă
În luna octombrie 2014, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 6,7%, aflându-se la acelaşi nivel cu cel din luna anterioară (revizuită) şi în scădere cu 0,4% faţă de nivelul înregistrat în luna octombrie 2013.
Datele INS arată că numărul şomerilor cu vârste de 15-74 ani estimat în octombrie din anul curent este de circa 620.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă, când era de 623.000 persoane. Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,4% pentru luna octombrie 2014 (5,7% în cazul bărbaţilor şi 4,9% în cel al femeilor), cu mult sub media UE!
Totodată, față de anul precedent numărul persoanelor șomere a scăzut cu 33.000! Este o veste foarte bună, care demonstrează că ne îndreptăm într-o direcție bună și că procesul de crearea a locurilor de muncă dă înainte.
Citeşte şi: Rezultatele economice, domeniul unde se va vedea succesul lui Victor Ponta
Astfel, toate criticile aduse Guvernului privind posibilele probleme din economie sau pierderea de locuri de muncă se dovedesc rând pe rând a fi niște teme false, pentru că țara noastră are în 2014 atât o creștere economică sănătoasă, cât și o scădere a șomajului.
Chiar acum două săptămâni datele INS și Eurostat au confirmat faptul că țara noastră a avut în trimestrul III din 2014 una dintre cele mai mari (dacă nu chiar cea mai mare) creșteri economice din UE, de 1,9% față de trimestrul precendent. Iar pentru finalul anului curent ne putem aștepta la o evoluție foarte bună, în zona lui de 3%.