SCANDALUL ANULUI! Un ministru a dat MITĂ 5 milioane de dolari
Jurnalul britanic Sunday Times afirmă duminică existenţa unor informaţii certe potrivit cărora un înalt responsabil din Qatar ar fi dat 5 milioane de dolari pentru a obţine susţinerea mai multor responsabili din fotbalul internaţional a candidaturii Qatarului pentru Mondialul din 2022.
Sunday Times a precizat că se află în posesia a mii de corespondenţe şi alte documente atestând presupusa trimitere de bani efectuată de Mohamed Bin Hammam, în acel moment membru executiv al FIFA pentru Qatar, informează Agerpres.
Aceste documente sunt menite să demonstreze că Bin Hammam, care era, în acelaşi timp, şi preşedinte al Confederaţiei de fotbal asiatice, se folosea de casete bancare secrete pentru a vira bani în numerar către personalităţi eminente ale fotbalului internaţional, cu scopul de a obţine un suport masiv a candidaturii Qatarului. Jurnalul britanic adaugă că Bin Hammam a virat mită în sume de circa 200.000 dolari în conturi controlate de preşedinţii din 30 de federaţii de fotbal africane şi a organizat serate de caritate în Africa, în cursul cărora a dat, de asemenea, fonduri pentru susţinerea candidaturii Qatarului.
De asemenea potrivit Sunday Times, Bin Hammam ar fi virat şi 1,6 milioane de dolari în conturi aparţinând fostului preşedinte al Concacaf, Jack Warner, în acelaşi timp şi vicepreşedinte al FIFA, demisionar în iunie 2011. 450.000 dolari i-ar fi fost viraţi înaintea votului pentru desemnarea ţării organizatoare a Mondialului-2022.
Revelaţiile din Sunday Times survin după două luni de la afirmaţiile apărute în Daily Telegraph conform cărora Jack Warner, ca şi alţi membri ai familiei sale, ar fi primit circa 1,43 milioane de euro de la o firmă din Qatar deţinută de Mohamed Bin Hammam, în acea vreme apropiat de organizatorii Mondialului-2022.
După ce s-a lansat în cursa prezidenţială pentru FIFA contra actualului şef Sepp Blatter, Mohamed Bin Hammam a fost găsit vinovat de corupţie de Comitetul de etică al federaţiei internaţionale şi suspendat pe viaţă în 2012.
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a recunoscut că încredinţarea organizării Mondialului-2022 Qatarului a fost 'o eroare', relansând polemica prin care sunt puse la îndoială condiţiile de atribuire a competiţiei către emirat.