Ţara în care apa plată este mai scumpă decât benzina
Un american stabilit în Qatar a povestit experienţa sa din această tară. El a scos în evidenţă beneficiile, dar şi argumentele contra unei vieţi în bogatul stat din Orientul Mijlociu.
Preţul unei sticle de benzină este mult mai mic decât al unei sticle de apă plată, spune americanul. Viaţa celor mai mulţi locuitori din Qatar este mai mult decât comodă. Nimeni nu-şi spală singur rufele sau maşina, nici nu-şi face curat în casă. Oamenii au menajere, bone pentru copii şi nici gătitul nu este o necesitate. Prânzul în oraş este ocupaţia preferată a celor din Qatar.
Femeile se bucură de mai multă libertate decât în alte ţări musulmane. Au voie să conducă o maşină şi să iasă din casă neînsoţite, pot avea funcţii importante şi chiar candida la consiliul municipal.
La capitolul dezavantaje, americanul subliniază căldura sufocantă (peste 40 de grade Celsius la umbră vara) şi praful care acoperă întregul oraş Doha (capitală ţării). Mai mult, nu sunt suficiente locuri în şcoli, fapt care îi determină pe străini să-şi educe copiii acasă. Totodată, emisiile de dioxid de carbon depăşesc cu mult limita considerată a fi sigură pentru sănătatea oamenilor.
Nu în ultimul rând, în Qatar prăpastia dintre bogaţi şi săraci este uriaşă. Mulţi imigranţi ajung aici datori vânduţi celor care le-au asigurat transportul şi viza, astfel că devin victimele abuzurilor şi exploatării, avertizează Human Rights Watch.
În anul 2010, Qatar a avut cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, iar creşterea economică este cea mai rapidă la nivel mondial, de aproximativ 19% anual.