Scriitorii duşmani ai Bisericii
Excluderea din cler este una dintre cele mai grave pedepse pe care le putea primi vreunul dintre oamenii importanţi ai unor vremuri de mult apuse. Cel mai cunoscut român care s-a confruntat cu o astfel de problemă este marele scriitor Ion Creangă. Şi alţi dramaturgi au avut probleme asemănătoare, de cele mai multe ori cauzate de ideile lor nonconformiste. Printre aceştia, Lev Tolstoi sau Salman Rushdie.
Ion Creangă, vinovat că şi-a părăsit nevasta
Cunoscut mai ales pentru „Amintiri din copilărie”, marele narator român nu a avut o viaţă particulară prea fericită. Astfel, în 1864, Creangă intra la Şcoala de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta l-a apreciat foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară 1 din Iaşi. După 12 ani, timp în care a fost dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, a fost exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872). Motivul? Şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.
În 1993 a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului, după ce s-a considerat că motivele excluderii sale au fost total neîntemeiate.
Tolstoi, Biserica şi vrăjitoria
Un alt mare scriitor care s-a luptat cu Biserica a fost marele Lev Tolstoi. Acesta a fost excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1901, pentru ideile teologice exprimate. Astfel, el a comparat Biserica Ortodoxă Rusă cu vrăjitoria şi a declarat că adevărata călăuzire a creştinului trebuie să vină din interiorul său, şi nu de la Biserică. De altfel, o notă din partea Sfântului Sinod a fost postată pe uşa fiecărei biserici din Rusia în 1901, pentru a anunţa decizia excomunicării sale. „În mod deschis şi înaintea tuturor, Tolstoi şi-a renegat mama care l-a crescut şi l-a educat: Biserica Ortodoxă”, a fost menţionat în nota Sfântului Sinod. „Biserica nu-l mai recunoaşte printre copiii ei”, se mai preciza în document. În consecinţă, Tolstoi a acuzat Biserica Ortodoxă Rusă că ignoră cuvântul lui Hristos şi şi-a reafirmat propriile convingeri, în pofida excomunicării sale. Faimosul autor rus „a fost un disident în toate sensurile acestui cuvânt şi cred că Guvernul şi Biserica au tremurat puţin atunci când Tolstoi şi-a ridicat vocea. Lev Tolstoi este cunoscut pentru romanele sale „Război şi pace”, „Anna Karenina” şi „Învierea”.
Autorul a încetat din viaţă la 20 noiembrie 1910. Deşi aristocrat, a avut parte de o înmormântare foarte simplă, pentru că nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.
Voltaire a renunţat la creştinism
Nici Voltaire nu a fost scutit de astfel de probleme. De altfel, scriitorul francez a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituţionale. El s-a autonumit theist, un om cu credinţă în Dumnezeu, dar care a renunţat la creştinism. De aceea, la ordinul Bisericii, autorităţile au emis un nou mandat de arestare împotriva sa în 1734.
Salman Rushdie, condamnat pentru o operă literară
Salman Rushdie este celebru în lumea întreagă nu datorită scrierilor sale, ci mai ales pentru că a fost condamnat la moarte pentru o operă literară numită, sugestiv, „Versetele satanice”. Aceasta a fost socotită o blasfemie la adresa profetului Islamului, Mahomed. După publicarea versetelor, în 1988, lumea islamică s-a răsculat. India, Africa de Sud, Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Somalia, Bangladesh, Sudan, Malaiezia, Indonezia şi Qatar au interzis cartea. Mai multe exemplare din acest volum au fost arse într-o piaţă din Bradford, Anglia.
Ce înseamnă excomunicarea?
Excomunicarea este o cenzură religioasă folosită pentru a suspenda apartenenţa la o comunitate religioasă. În unele religii, excomunicarea include o condamnare spirituală a membrului grupului, sustine taifasuri.ro. Aceasta include exilul, îndepărtarea şi învinuirea, depinzând de religie, de ofensa care a cauzat excomunicarea sau de regulile comunităţii religioase. În creştinism, excomunicarea reprezintă înlăturarea din rândurile Bisericii a unora dintre membrii ei, ca urmare a săvârşirii de păcate grele, de abatere de la poruncile ei. Gravitatea excomunicării constă în pierderea oricărei asistenţe din partea Bisericii, ruperea „legăturii cu cele sfinte”, prin interzicerea de a participa la Sfânta Liturghie şi oprirea de la Sfânta Împărtăşanie. Excomunicarea este cea mai grea pedeapsă pentru un membru al Bisericii creştine. Este de două feluri: mică (oprirea de la primirea Sfintei Împărtăşanii) şi mare (oprirea de a mai participa la orice slujbă şi scoaterea fizică din biserică).
3 milioane de dolari este recompensa-record pe care Iranul a pus-o în anul 1999 pe capul lui Salman Rushdie, recompensă valabilă şi în prezent.
Ştirile orei
Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!
Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.
Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.
Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.
Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!