Se cere demisia lui Victor Ponta şi retragerea candidaturii
Alianţa Creştin-Liberală (ACL) îi cere premierului Victor Ponta să îşi dea demisia şi să renunţe la candidatura pentru funcţia de şef al statului, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Alina Gorghiu.
'Îi solicităm lui Victor Ponta, foarte ferm, să îşi dea demisia din calitatea de prim-ministru al României şi să renunţe la candidatura pentru Preşedinţie. În condiţiile în care Victor Ponta este înconjurat de o mulţime de oameni care sunt suspectaţi de DNA de constituirea unei adevărate reţele infracţionale care săvârşeşte grave fapte de corupţie, îi solicităm lui Victor Ponta să îşi dea demisia, pentru a nu afecta şi mai mult imaginea României nu doar în interior, dar mai ales în exterior', a afirmat Gorghiu.
De asemenea, i-a solicitat preşedintelui PSD să îi convingă pe ceilalţi parlamentari social-democraţi urmăriţi de DNA să urmeze gestul făcut de Viorel Hrebenciuc şi să-şi depună mandatul.
'Îi cer lui Ponta să îi convingă pe ceilalţi parlamentari ai PSD să facă acelaşi gest pe care l-a făcut Hrebenciuc, un gest de normalitate, şi anume să îi pună şi pe Ecaterina Andronescu, şi pe deputatul Adam, şi pe ceilalţi senatori şi deputaţi care sunt urmăriţi penal să îşi dea demisia. Îi mai cer un lucru în numele ACL: să nu îşi mai permită niciun fel de atac nici la DNA, nici la sistemul judiciar din România şi niciun fel de glumă mai mult sau mai puţin proastă la adresa sistemului judiciar', a precizat Alina Gorghiu.
Potrivit ei, parlamentarii PSD blochează sistemul de justiţie.
'Astăzi şi ieri am avut două dovezi de împiedicare a justiţiei. Suntem în situaţia în care ieri în plenul Camerei Deputaţilor şi astăzi în Comisia juridică au fost abordări din partea PSD care nu au legătură cu statul de drept şi cu libertatea ca justiţia să îşi facă treaba. (...) Ceea ce se întâmplă astăzi în Camera Deputaţilor reprezintă blocarea sistem de justiţie din România, pe care PSD a adus-o la nivelul de artă', a arătat Gorghiu.
Reprezentanţii ACL îi mai cer premierului să aibă o discuţie cu toţi colegii din PSD pentru a-i convinge că trebuie să existe cvorum în plenul Camerei Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii celor cercetaţi de DNA.
'Să facă o discuţie cu toţi colegii din la PSD pentru a-i convinge că la plenul Camerei Deputaţilor va trebui să avem cvorum. Îi cer preşedintelui PSD, candidat la Preşedinţie, care girează toată această corupţie a PSD, nu doar să se prezinte în plen, ci să voteze la vedere. Faptele greilor din PSD reprezintă din punctul ACL de vedere un atac grav la adresa democraţiei, la poziţia de stat de drept consolidat a României', a mai arătat Gorghiu.