Victor Ponta către ministrul Transporturilor: Găsiţi o soluţie raţională ca să salvăm TAROM-ul

| 21 oct, 2014

Victor Ponta i-a cerut marţi, la începutul şedinţei de Guvern, ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să găsească o soluţie pentru salvarea companiei TAROM.

"Ştiu că e o perioadă dificilă în campanie. Se aduce aminte de toate lucrurile care trebuie rezolvate. O parte le putem rezolva, o parte nu, dar vreau să avem dialog, inclusiv domnule ministru al Transporturilor aveţi tot sprijinul din partea noastră pentru dialogul cu sindicatele din transporturi. Mă bucur că aţi avut succes şi am găsit o soluţie raţională în zona feroviară. Sunt convins că veţi găsi o soluţie raţională ca să salvăm unul din brandurile româneşti, TAROM, şi vă rog mult să o faceţi cu aceeaşi înţelepciune şi spirit antreprenorial pe care l-aţi avut până acum', a afirmat Ponta.

Citeşte şi: Greva de la TAROM continuă: patru curse anulate și 4 zboruri întârziate

Mai multe zboruri TAROM au fost anulate în ultimele săptămâni, după ce personalul navigant al companiei a refuzat să efectueze anumite zboruri.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat recent că a avut discuţii atât cu piloţii, cât şi cu conducerea TAROM, dar nu ştie de ce aceştia nu ajung la un acord.

"Am discutat şi eu de câteva ori, de multe ori am discutat şi cu piloţii şi cu conducerea companiei. Au un litigiu, trebuie să-i găsească soluţie ei. (...) Parte din cereri sunt îndreptăţite, parte sunt exagerate, dar ştiţi cum este la negociere, urci ca să găseşti o cale mediană. Nu ştiu de ce nu găsesc. (...) Este singura companie din subordinea Ministerului Transporturilor unde există un litigiu care se menţine, iar se stinge, iar mocneşte", preciza Rus.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ