Sebastian Ghiţă, exlus din şedinţa SRI. Mesajul membrilor Comisiei parlamentare pentru fostul deputat PSD

Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul SRI au propus ca deputatul Sebastian Ghiţă să nu participe la şedinţa forului legislativ în care va fi audiată conducerea Serviciului, transmite Agerpres.
"A fost o propunere a colegilor de comisie în termen de oportunitate, pentru că noi nu avem niciun instrument juridic prin care să interzicem unui membru al comisiei să participe sau nu la o şedinţă. A fost o propunere de oportunitate ca la acel punct de pe ordinea de zi nu este oportună prezenţa lui Sebastian Ghiţă. Sebastian Ghiţă este plecat în străinătate. Aşa mi-a transmis. I-am transmis şi eu mesajul ca în momentul în care se întoarce din străinătate să mă contacteze. O să îl informez şi eu despre propunerea de oportunitate a colegilor", a spus marţi Georgian Pop, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă Sebastian Ghiţă va participa la şedinţa comisiei SRI în care este audiată conducerea interimară a SRI.
Comisia comună permanentă a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI a decis să cheme luni la audieri conducerea interimară a serviciului de informaţii.
Udrea îl înfundă pe Florian Coldea. Directorul SRI, AUDIAT luni în Parlament
Ştirile orei

Boloș: Sunt discuții cu Comisia Europeană pentru ca 13 spitale să fie păstrate la finanțare din PNRR
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
