Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub control judiciar
Deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele CJ Prahova Mircea Cosma rămân sub control judiciar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție le-a respinse joi contestațiile față de prelungirea măsurii în dosarul "Herțanu".
Sebastian Ghiță, Vlad Cosma, Mircea Cosma, și Iulian Herțanu — cumnatului premierului Victor Ponta — sunt urmăriți penal sub control judiciar în dosarul de deturnare de fonduri europene în cadrul lucrărilor de extindere a canalizării din orașul prahovean Comarnic.
Ghiță este acuzat că a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai SC Hidro Prahova SA și a exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către asocierea Grossman — Euro Construct.
Citeşte şi: Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, sub control judiciar încă 60 de zile
În acest dosar, Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.
De asemenea, Mircea și Vlad Cosma sunt acuzați că au sprijinit acest grup infracțional organizat prin intervenții la nivelul unor funcționari din cadrul Hidro Prahova, inclusiv la nivelul conducerii acestei societăți.