Semnificațiile vizitei în Georgia a premierului român, în actualul context regional
Premierul Victor Ponta se află în zilele de vineri și sâmbătă într-o vizită oficială în Georgia, fiind pentru prima dată când un prim-ministru român vizitează această țară.
De principiu, vizita în discuție avea toate șansele să reprezinte un eveniment diplomatic deosebit. Dincolo însă de faptul că reprezintă o premieră în relațiile dintre cele două state, prezența premierului român în capitala Georgiei are o semnificație aparte în contextul regional complicat, generat de tensiunile din Ucraina.
Dată fiind evoluția evenimentelor din această țară, sprijinirea eforturilor de aderare la Uniunea Europeană ale Georgiei și Republicii Moldova a căpătat o importanță geostrategică sporită. Cele două țări devin adevărate avanposturi în coasta unei Rusii care încearcă tot mai agresiv să își mențină influența asupra fostelor republici sovietice, în fața NATO și a Uniunii Europene. Este relevantă în acest sens opinia fostului comisar pentru extindere, Günter Verheugen, care, într-un comentariu de acum câteva zile aprecia că Uniunea Europeană ”nu își poate permite să piardă” Republica Moldova și Gerogia în contextul crizei din Ucraina și, ca urmare, procesul de integrare al celor două state trebuie să fie accelerat.
În acest context, faptul că premierul român vizitează Georgia reprezintă un semnal care are relevanță nu doar în raport cu relațiile României cu acest stat. Victor Ponta devine implicit și un emisar al Uniunii Europene care face eforturi susținute pentru a contracara presiunea rusească asupra autorităților de la Tbilisi și a încuraja Georgia pe calea integrării.
Iar la acest capitol, România poate oferi un sprijin consistent autorităților georgiene, în contextul în care se numără printre statele care au încheiat recent procesul de aderare și are o vastă experiență în domeniu. Domeniile de interes pentru cooperarea dintre cele două state nu se reduc însă nici pe departe la integrarea europeană.
La ora actuală, Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări înregistrând o creştere constantă în ultimii trei ani. Ca urmare, putem considera că vizita lui Victor Ponta la Tbilisi se înscrie pe aceeași linie a diplomației pragmatice pe care premierul român a mizat de la instalarea la palatul Victoria, centrată pe dezvoltarea relațiilor de natură economică ale României nu doar în interiorul Uniunii Europene, ci și în afara ei. De altminteri, accentul economic al vizitei premierului în Georgia este confirmat și de comunicatul oficial al Guvernului român, care arată că printre subiectele de discuție care urmează să fie abordate se numără și dezvoltarea cooperării comerciale și extinderea colaborărilor în domeniul energiei şi al transporturilor.
Vizita efectuată de către Victor Ponta la Tbilisi are așadar cel puțin două coordonate majore. Discutăm pe de o parte despre întărirea relațiilor bilaterale cu accent pe zona economică și, pe de altă parte, despre valorificarea experienței pe care România o are deja în raport cu situația din Georgia (ca principal contributor la Misiunea de Monitorizare a UE, care urmărește implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008) în contextul eforturilor UE și ale NATO de a limita inflența rusească asupra acestui stat.