SENATORII şi DEPUTAŢII se reunesc marţi în cea de-a doua sesiune ordinară din 2015

| 01 sep, 11:36

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a convocat Biroul permanent pentru ora 14,00, urmând ca de la 15,00 grupurile parlamentare să se întrunească într-o şedinţă. Senatorii se vor reuni, începând cu ora 16,00, în prima şedinţă de plen a sesiunii ordinare de toamnă a Camerei Superioare a Parlamentului. Şedinţa Biroului permanent nou ales a fost programată pentru ora 16,30, transmite Agerpres.

Regulamentul Senatului prevede obligativitatea ca, la începutul fiecărei sesiuni ordinare, grupurile parlamentare să îşi anunţe în plen conducerea, formată dintr-un lider, un număr de doi până la patru vicelideri, în funcţie de caz, şi un secretar. Deja PSD a anunţat că în locul lui Ilie Sârbu şefia grupului va fi asigurată de Mihai Fifor.

De asemenea, la începutul fiecărei sesiuni ordinare este prezentată şi noua componenţă a Biroului permanent. Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate se anunţă plenului Senatului de către liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor propuşi fiind supusă în întregime votului senatorilor. Noul Birou permanent se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Din Camera Superioară a Parlamentului fac parte 167 de senatori, însă Mihai-Răzvan Ungureanu va trebui, conform prevederilor legale, să renunţe la mandatul de parlamentar după preluarea funcţiei de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

Grupul parlamentar cu cea mai mare pondere în Senat este cel al PSD, din care fac parte şi reprezentanţii UNPR, cuprinzând 79 de membri. Acestora ar urma să li se alăture şi senatorul Ilie Năstase (ales în colegiul uninominal 8 din Circumscripţia electorală nr.42), care, în această vară, s-a înscris în UNPR. În urma acestei modificări, grupul senatorial Liberal-Conservator, condus de Dumitru Pelican, va pierde un membru, ajungând să fie constituit din zece senatori.

Grupul PNL, condus de Ion Popa, numără la începutul sesiunii ordinare de toamnă, potrivit site-ului Senatului, 62 de membri, Mihai-Răzvan Ungureanu figurând ca senator. De asemenea, grupul UDMR, condus de către Marko Bela, este constituit din opt membri, iar şapte parlamentari şi-au păstrat statutul de senator fără apartenenţă la grupuri.

Camera Deputaţilor începe marţi o nouă sesiune ordinară cu un număr de 386 de membri. Şedinţa Biroului permanent al acestui for va avea loc de la ora 13,00.

Camera inferioară a Parlamentului numără şase grupuri parlamentare. Grupul parlamentar cel mai numeros este cel al PSD, cu UNPR în componenţă, şi cuprinde 182 de membri. Urmează Grupul PNL, care are în prezent 115 deputaţi. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi cel al UDMR au în componenţă 17 deputaţi, cel al PC-PLR - 26, iar cel democrat şi popular - 11, potrivit site-ului Camerei.

În această vară, deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca s-au înscris în UNPR, părăsind Grupul parlamentar Democrat şi Popular, fost PP-DD, iar deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu a decedat.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ