Senatul a aprobat încetarea mandatului conducerii ICR
Plenul Senatului a aprobat în şedinţa de astăzi proiectele de hotărâre privind încetarea mandatului preşedintelui Institutului Cultural Român, Andrei Marga, şi al celor doi vicepreşedinţi, Vladimir Simon şi Horia Răzvan Gârbea.
Mandatele preşedintelui ICR, Andrei Marga, şi vicepreşedintelui Horia Gârbea au încetat ca urmare a demisiei acestora din funcţiile pe care le deţineau iar mandatul vicepreşedintelui Vladimir Simon a încetat ca urmare a revocării acestuia din funcţie.
Proiectul de hotărâre a Senatului privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte al ICR a lui Vladimir Simon a fost adoptat cu 81 de voturi pentru şi 19 abţineri.
Proiectul de hotărâre prin care Senatului ia act de încetarea mandatului, prin demisie, a preşedintelui Institutului, Andrei Marga, a fost adoptat cu 83 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 12 abţineri.
De asemenea, proiectul de hotărâre a Senatului privind încetarea, prin demisie, a mandatului de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român pentru Horia Gârbea a fost adoptat cu 87 de voturi pentru şi patru abţineri.
Plenul Senatului a aprobat şi raportul întocmit de Comisia de cultură şi cea de politică externă privind conducerea ICR, cu 78 de voturi pentru, trei voturi împotrivă şi 15 abţineri.
“În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent de lunea trecută, Comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (...) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea. (...) În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi, să fie demişi. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate” , a declarat luni preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.
Potrivit acestuia, hotărârea Senatului care a fost supusă spre discuţie plenului face referire şi la faptul că nu au fost respectate prevederile legale privind depunerea la Biroul Permanent al Camerei superioare a Parlamentului a rapoartelor de activitate şi de execuţie bugetară ale ICR, fiind înregistrată o întârziere de două luni faţă de termenul limită de depunere.
“Noi am discutat despre faptul că nu s-au respectat prevederile legale în ceea ce priveşte depunerea rapoartelor şi contului de execuţie bugetară pe 2012. Noi nu am putut să discutăm pe fond în contextul în care nu am avut avizul Comisiei de buget-finanţe, pentru că ei nu au avut un cont de execuţie bugetară pe 2012. Termenul legal era de 15 aprilie. În consecinţă, două luni întârziere la o instituţie a statului nu mi se pare normală şi propunerea noastră a fost în concordanţă” , a spus Severin.
Senatul va demara în perioada următoare procedurile legale pentru numirea unei noi conduceri a Institutului Cultural Român.