Simona Halep, lăudată de presa internațională. Jurnaliștii francezi o DESFIINȚEAZĂ pe Sharapova

| 08 iun, 2014

Cotidianul L'Equipe a notat, sâmbătă, după finala turneului de la Roland Garros, "un meci palpitant", că Simona Halep a pus-o în mare dificultate pe Maria Şarapova, care "a tremurat", dar în cele din urmă a reuşit să se impună în faţa româncei.

"Maria Şarapova a tremurat. Dar a reuşit să o «îmblânzească» pe Simona Halep la finalul unui meci palpitant şi a obţinut al doilea său titlu la Paris", a scris jurnalul francez, care a descris astfel momentul de final al meciului: "Ea urmăreşte mingea cu privirea până când iese. Atunci Maria Şarapova, aproape fără să-i vină să creadă, ţipă şi cade în genunchi pe terenul Philippe Chatrier. Ca în 2012, anul câştigării primului său trofeu la Paris. Însă de această dată rusoaica a avut îndoieli. Şi nu puţine! Drept mărturie sunt manifestările ei de bucurie mai puternice decât de obicei".

"Cu Simona Halep, tinereţea a ieşit în evidenţă la Roland Garros", a notat şi cotidianul Le Monde, adăugând că la finala de sâmbătă românca, finalistă de Grand Slam în premieră, a fost calmă şi concentrată, "în faţa ţipetelor iritante ale rusoaicei". "În ciuda înfrângerii, constănţeanca este sigură că va urca luni pe locul 3 în clasamentul mondial. Şi îşi continuă astfel formidabila ascensiune, ea, cea care în urmă cu un an era pe locul 64", adaugă Le Monde, potrivit realitatea.net.

Site-ul welovetennis.fr a notat că Simona Halep a "luptat formidabil" şi i-a încântat pe cei 15.000 de spectatori timp de mai mult de trei ore. "Iar publicul a aclamat-o îndelung atunci când chipul ei marcat de decepţie era arătat pe ecranul uriaş. Un moment pe care românca fără îndoială nu îl va uita", scrie sursa citată.

BBC a sunliniat că Halep s-a aflat la prima sa finală de Grand Slam, dar "a împins-o la limită pe campioana din 2012".

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani şi a doua cea mai lungă din istorie. Tenisul practicat de cele două sportive a fost înaltă calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori - mulţi dintre ei români - prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ