Socialiştii europeni îl pun la punct pe Băsescu
În emisiunea la care a participat duminică seara pe Realitatea TV, Traian Băsescu a atacat în mod previzibil. De la clasicele teme ale corupţiei şi incapacităţii Guvernului şi ajungând la subiecte mai specifice cum ar fi ancheta Comisiei Parlamentare ce se ocupă de terenul din localitatea Nana, preşedintele nu a ratat nicio ocazie de a-şi împroşca cu noroi adversarii politici.
Mai îngrijorătoare sunt însă atacurile la persoană dirijate de Traian Băsescu împotriva senatoarei Gabriela Firea, comunicatorul Comisiei Călăraşi. Ameninţarea preşedintelui că într-o zi soţul doamnei senator ar putea să dispară de acasă reprezintă poate cea mai gravă declaraţie a unui şef de stat din România post-comunistă, o revenire în trecutul în care anchetele penale erau iniţiate pe criterii politice.
Unul din cele mai vehemente puncte de vedere împotriva acestor practici nu a venit din România, el aparţinându-i lui Hannes Swoboda, liderul socialiştilor din PE afirmând că "ameninţări directe 'cu dispariţia' la adresa oricărui individ sunt departe de a fi acceptabile, dar în acest caz ele au devenit ameninţări politice legate de a anchetă împotriva fiicei domnului Băsescu".
Lui Swoboda i s-a alăturat şi Preşedintele PES, Serghei Stanişev, care a ţinut să declare că "amenințările lui Băsescu pun sub semnul întrebării respectul său pentru procesul politic și legal adecvat. Sugerând că soțul unui coleg politician ar putea "să nu mai fie găsit" este dincolo de limitele decenței și nu există niciun loc pentru astfel de comentarii în România și în Uniunea Europeană."
Opiniile liderilor socialiştilor europeni reprezintă cam singurele reacţii externe provocate de atacul ieftin al preşedintelui României. Mai ciudat este însă faptul că niciunul dintre prietenii lui Traian Băsescu de la Bruxelles nu a luat act de afirmaţiile liderului de la Cotroceni, în sprijinul căruia au sărit în vara lui 2012, când poziţia liderului de la Cotroceni era pusă sub semnul întrebării. Convinşi de retorica Monicăi Macovei, politicieni ca Jose Manuel Barosso, Angela Merkel sau Vivianne Reding l-au înfăţişat pe Băsescu ca fiind singurul apărător al statului de drept. Din acest punct de vedere, declaraţiile la adresa Gabrielei Firea nu fac decât să demonstreze că în realitate Traian Băsescu nu dă nicio ceapă degerată pe independenţa Parlamentului sau a Justiţiei. În paralel, partenerii săi externi practică acum o tăcere cel puţin suspectă.
Poziţia celor doi lideri socialişti nu reprezintă decât o reacţie normală la un derapaj al lui Traian Băsescu greu de cuantificat. Faptul că ele vin din zona Parlamentului European, unde există o cultură a respectului faţă de valorile statului de drept, pe care Traian Băsescu l-a trivializat cu graţia unui marinar abia ajuns în port nu face decât să demonstreze cât de departe este şeful statului român de idealurile cu care ne tot minte de atâţia ani.
Ştirile orei
- Suntem în pragul colapsului, nu mai avem resurse de niciun fel. Propun să atacăm Statele Unite ale Americii. După ce ne vor învinge și apoi invada, nu vor avea încotro și vor trebui să se îngrijească de noi. Oricum, ne va fi mai bine decât ne este acum, a spus Dușa.
Cei mai mulți miniștri s-au declarat de acord cu propunerea. Contrariat, Mirel Palada, purtător de cuvânt al Guvernului și sociolog, ia cuvântul:
- Avem o problemă, spune Palada.
- De ce?, întreabă premierul.
- Sondajele mele arată c-o să învingem!