Şoferul care a lovit cu maşina un poliţist la Mamaia, REŢINUT pentru 24 de ore

Procurorii constănțeni au emis, sâmbătă seara, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele șoferului care a lovit cu mașina, în stațiunea Mamaia, un polițist care încerca să-l legitimeze, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Bărbatul urmează să fie prezentat, duminică, instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Un polițist din Constanța a fost lovit sâmbătă dimineața, în stațiunea Mamaia, de o mașină condusă de un șofer pe care încerca să-l legitimeze, după ce acesta își parcase autoturismul pe plajă.
Potrivit unor surse din poliție, sâmbătă dimineața, s-a primit o sesizare prin 112 la Biroul Mamaia prin care se semnala că, pe plajă, este un autoturism parcat.
La fața locului, s-a deplasat o echipă mixtă, formată dintr-un polițist și jandarm, care a identificat lângă mașină un bărbat. Agentul i-a solicitat acestuia să scoată mașina de pe plajă, dar a constatat că este sub influența alcoolului sau drogurilor, fapt pentru care s-a urcat polițistul la volan, iar bărbatul în dreapta.
Conform acelorași surse, după ce a scos autoturismul de pe plajă, polițistul a coborât și i-a solicitat bărbatului respectiv actele de identitate.
"Acesta s-a făcut că se uită în torpedou, iar la un moment dat a sărit pe scaunul din stânga, a pornit mașina și s-a pus în mișcare cu viraj la stânga, acroșând polițistul cu portiera în zona șoldului", precizează sursele menționate.
Șoferul în cauză și-a continuat deplasarea, iar după circa 1 km a lovit un stâlp, unde a fost prins și condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit acelorași surse, rezultatul primei probe ar fi indicat 2 la mie alcool în sânge.
La spital, a ajuns și polițistul, acuzând dureri la coloană, fără a fi însă nevoie de internare.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
